La 76 de ani, Tim Minnick este cel mai vârstnic instructor de fitness. Povestea lui face înconjurul lumii

  • Performanţa americanului a fost recunoscută anul trecut de către Guinness Book of World Records.
  • În floarea vieţii, texanul a făcut carieră în domeniul bancar şi în asigurări, iar de fitness s-a apucat ca să depăşească durerea provocată de decesul soţiei.
  • Deşi avea toate calificările job-ului, Tim a fost refuzat de câteva săli celebre pe motiv de vârstă înaintată.
304 afișări
Imaginea articolului La 76 de ani, Tim Minnick este cel mai vârstnic instructor de fitness. Povestea lui face înconjurul lumii

La 76 de ani, Tim Minnick este cel mai vârstnic instructor de fitness din lume. Povestea lui face înconjurul lumii

Cu câţiva ani în urmă, Tim Minnick a apărut la Gold's Gym din Austin, Texas (SUA) pentru un interviu de angajare ca instructor de fitness. Şi era puţin nervos. Avea toate diplomele şi calificările cerute de anunţ şi entuziasmul de a munci, dar alte săli de sport celebre îl refuzaseră deja. Şi asta pentru că avea 73 de ani.
Dar, până la urmă, Tim a reuşit să convingă şi astăzi, când are 76 de ani, este cel mai vârstnic instructor de fitness din lume. Anul trecut, poziţia fruntaşă i-a fost certificată de Cartea Recordurilor Guinness. Povestea lui Tim a început să facă ocolul lumii.

Tim Minnick susţine astăzi cursuri de grup, cu o atenţie sporită îndreptată asupra membrilor Gold's Gym de peste 50 de ani, care reprezintă 20% din clienţii sălii de sport. Dar, este capabil să antreneze pe oricine, cu experienţă şi înţelepciune.


Într-un interviu, Tim a explicat că această slujbă i-a dat un nou scop în viaţă, după ce soţia sa a decedat. Îi place să interacţioneze cu ceilalţi şi să se antreneze cu regularitate, aproape în fiecare zi. Dar cea mai mare bucurie, la 76 de ani, vine din faptul că ştie că este încă în stare să-i ajute pe ceilalţi.

Lucrul surprinzător este că Minnick nu s-a născut instructor de fitness. A avut alt drum în viaţă. „Am crescut în San Antonio, Texas”, scrie el în biografia de pe Facebook. „Îmi place baseballul. Am fost întotdeauna atletic şi am jucat baseball până la liceu şi facultate. Am studiat economie la universitate. După absolvire, am început să lucrez în industria asigurărilor. Am avut o carieră de succes în domeniul bancar şi, cu ani în urmă, am început propria mea afacere de asigurări. Acum, deţin titlul Guinness Book of Records ca cel mai vechi instructor de fitness din lume cu cele mai multe certificări”.

Pe scurt, al său a fost punctul de cotitură al unei vieţi, care a venit atunci când poate nici măcar el nu se aştepta. La fel ca ceea ce i s-a întâmplat lui Ernestine Shepherd, „bunica” culturismului, care a descoperit bucuriile sălii de sport la vârsta de 56 de ani şi astăzi, la 85 de ani, este un influencer respectabil. Ambii trebuie să fi tipărit undeva ceea ce a spus marele Mohammed Ali: „Vârsta este ceea ce crezi că eşti. Eşti la fel de bătrân pe cât crezi că eşti”.
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici