Lăcătuş: Dacă atitudinea jucătorilor se va schimba, putem învinge Lyon

Antrenorul FC Steaua, Marius Lăcătuş, a declarat, duminică, la Sport.ro, că dacă atitudinea jucătorilor se va schimba faţă de ultimele meciuri, "roş-albaştrii" au şanse să treacă de Olympique Lyon în grupa F a Ligii Campionilor.

18 afișări
Imaginea articolului Lăcătuş: Dacă atitudinea jucătorilor se va schimba, putem învinge Lyon

Lăcătuş: Dacă atitudinea jucătorilor se va schimba, putem învinge Lyon

"Meciul cu Lyon nu vine într-un moment nepotrivit. Ştiam că este un meci greu, este o echipă foarte puternică, dar ne vom juca şansa. Dacă vom reuşi să schimbăm atitudinea jucătorilor, să fie cea pe care am văzut-o în meciurile cu echipele mari, ca Bayern, Fiorentina şi Galatasaray, chiar şi la Cluj, putem să ne aşteptăm la un rezultat pozitiv. Noi ne dorim cât mai multe puncte, nu jucăm cu orice echipă, este Lyon, important este să scoatem maximum din aceste două jocuri. Cu o victorie ne-am menţine în lupta pentru ocuparea primelor două locuri. Importamt este să nu pierdem şi să luăm cât mai multe puncte ca să ne putem gândi la primăvara europeană", a spus Lăcătuş.

Lăcătuş a vorbit şi despre viitorul său la Steaua

"În momentul în care obiectivele pe care ni le-am propus nu vor fi atinse, Lăcătuş va discuta cu conducerea şi va lua cea mai corectă decizie pentru toată lumea. Obiectivul meu e câştigarea titlului. Primăvara europeana nu e obiectiv. Ne dorim enorm, dar nu e principal. Vrem campionatul, dar ar fi bine dacă avem rezultate bune şi ne putem califica şi din grupe. Cupa nu a fost un obiectiv deşi eu îmi doream enorm să câştig cu Sportul".

Antrenorul FC Steaua s-a referit şi la ineficacitatea echipei sale

"Atacanţii nu au făcut o figură frumoasă în meciurile de până acum. Dacă stăm să ne gândim la numărul de goluri din campionat, eu zic că nu stăm rău. Mi-aş dori şi eu ca atacanţii să spargă gheaţa şi să marcheze pentru că ştiu că şi ei sunt afectaţi că nu înscriu. Părerea mea este că Arthuro, Kapetanos şi Stancu îşi vor reveni şi vor marca goluri. Deocamdată nu s-a pus problema aducerii lui Pepe Moreno. Atunci când atacanţii nu înscriu, ajungi în situaţia să plângi după alţii din trecut", a spus el.

Lăcătuş dezminte că în vestiar ar fi tensiune

"Nu sunt probleme la Steaua, au fost mici discuţii vizavi de modul de premiere, atâta tot. Au fost discuţii legate de prime. Nu există conflicte între jucători. Am vorbit cu jucătorii după meciul de la Galaţi şi nimic mai mult. Ne aşteaptă meciuri importante în Ligă şi în campionat, lucrurile o să se limpezească. Nu am avut un conflict cu Neaga, nu mi-a reproşat faptul că nu joacă. Rică a vorbit cu Gigi, era supărat că nu a fost utilizat în meciurile din campionat şi Ligă. Neaga o să meargă la echipa a doua iar de la iarnă o să plece. Suporterii trebuie să înţeleagă că jucătorii nu sunt nişte mercenari şi că de fapt ei sunt primii care suferă pentru aceste rezultate. Pe jucători îi doare când sunt făcuţi mercenari", a adăugat Lăcătuş.

Gigi Becali a precizat care este obiectivul lui Lăcătuş

"Obiectivul lui Marius este câştigarea campionatului sau locul doi. Atât, ce obiective să mai aibă? Calificarea din grupe ar fi un dar de la Dumnezeu. Scaunul lui Marius nu se clatină. Decizia de a-l trimite pe Neaga la echipa a doua a fost a mea, nu a lui Lăcătus. El a fost cu ideea că li se ia bani din salarii. Cine dă 200.000 de euro pe Neaga, îl ia. Până atunci, el va juca la echipa a doua. Situaţia la Steaua nu e roz, dar se apropie de rozaliu. Au fost doar discuţii despre prime şi asta am recunoscut-o eu, dar asta nu înseamnă că sunt flăcări în vestiarul nostru. E posibil să îl readuc pe Pepe Moreno din iarnă. Strategia mea ca patron este să îl cunosc şi pe Stancu. El este singurul pe care nu l-am verificat. Dacă nu confirmă, voi cumpara doi atacanţi", a spus Becali.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici