Lăcătuş: E prima victorie ca antrenor în faţa echipei Dinamo şi e un succes important

Tehnicianul echipei Steaua, Marius Lăcătuş, a declarat că victoria, cu scorul de 1-0, din derbiul de sâmbătă, este pentru el primul succes ca antrenor în faţa echipei Dinamo şi unul important, care nu poate fi pus la îndoială.

2 afișări
Imaginea articolului Lăcătuş: E prima victorie ca antrenor în faţa echipei Dinamo şi e un succes important

Lăcătuş: E prima victorie ca antrenor în faţa echipei Dinamo şi e un succes important

"Victorie meritată după un joc destul de bun, jucătorii au demonstrat că atunci când îşi doresc se concentrează, pot juca la un nivel destul de ridicat. Am avut ocazii, nimeni nu poate pune la îndoială victoria Stelei. Ne doream să înscriem mai mult dar important e că am câştigat. Sper să avem continuitate şi să ajungem până la finalul anului cel puţin pe podium. E prima victorie ca antrenor în faţa lui Dinamo şi e un succes important. Felicit jucătorii, ei sunt actorii principali. Au arătat că pot forma un grup puternic indiferent de adversar", a spus Lăcătuş.

El a precizat că a decis să îl titularizeze pe Adrian Neaga deoarece acest jucător s-a antrenat foarte bine. "Eu când văd că un jucător are atitudine pozitivă la antrenament, apelez la el. Nicoliţă are o lovitură pe gleznă şi sper să nu fie prea grav", a adăugat Lăcătuş.

Marius Lăcătuş consideră că Steaua poate readuce publicul la stadion numai prin rezultate bune. "Dacă vom avea o serie bună vor fi cu noi. Când sunt alături de echipă şi jucătorii se simt altfel", a menţionat tehnicianul.

Lăcătuş a precizat că Steaua vrea să se implice direct în lupta pentru titlu şi victoria de sâmbătă o ajută. "E o victorie care ne apropie de podium şi de echipele din frunte. Ne dorim să ne implicăm direct în lupta pentru titlu, însă nu va fi uşor având în vedere distanţa faţă de CFR. Poate pe viitor va fi şi o perioadă mai nefastă a CFR-ului, o perioadă mai bună a noastră şi vom ajunge din nou în plasa liderului", a afirmat el.

Marius Lăcătuş a explicat că a studiat ultimele patru meciuri disputate de Dinamo şi de aceea a ghicit şi formula de start de la derbi: "Am ghicit şi formula de start şi am putut să-mi iau toate măsurile necesare".

Tehnicianul şi-a exprimat regretul în legătură cu cele trei întreruperi ale derbiului, cauzate de suporteri. "Păcat de acele întreruperi, eram într-un ritm bun şi mi-era teamă ca acele momente să nu ne scoată din ritm. Până la urmă nu s-a întâmplat asta", a spus Marius Lăcătuş.

Lăcătuş a precizat că victoria dă Stelei linişte în continuare: "Nu m-am gândit că o să pierdem, dar niciun antrenor nu e bătut în cuie pe vecie. Poate la cluburile din străinătate antrenorii au viaţă mai lungă. Frică nu mi-e. Ştiam ce mă aşteaptă, cunoşteam riscurile, dar şi bucuriile. Bucuria e aceeaşi pe care o aveam şi ca jucător, eu aşa o trăiesc. Am vorbit cu Walter (n.r. - Zenga) înainte de meci, suntem amici trebuie să fie o relaţie civilizată între conducători şi antrenori".

Marius Lăcătuş nu crede că au existat faze litigioase care să afecteze arbitrajul. "Nu cred că arbitrul a avut faze litigioase în care putea înclina balanţa, a fost un arbitraj bunicel. Nu e simplu să arbitrezi un asemenea meci. Important e să nu greşeşti decisiv. Această victorie contează foarte mult pentru moralul jucătorilor, acum încrederea în forţele lor a crescut. Rădoi a fost în vestiar şi înainte de meci, şi în pauză şi la final, echipa are nevoie de el aşa cum are de mai mulţi jucători care să devină lideri prin ceea ce fac pe teren", a declarat Lăcătuş.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici