Lăcătuş: Important e că am obţinut un punct la Dinamo

Antrenorul Marius Lăcătuş a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că FC Vaslui a obţinut un punct important în confruntarea cu Dinamo, încheiată la egalitate, scor 0-0, care ar putea să conteze în economia campionatului.

13 afișări
Imaginea articolului Lăcătuş: Important e că am obţinut un punct la Dinamo

Lăcătuş: Important e că am obţinut un punct la Dinamo (Imagine: Liviu Chirica/Mediafax Foto)

"A fost un joc echilibrat. Dacă ne concentram mai mult pe faza ofensivă puteam obţine cele trei puncte. Lipsa aceasta s-a transferat şi într-o lipsă de concentrare pe faza defensivă. Puteam obţine trei puncte dar, la fel de bine, puteam să şi pierdem acest meci. Important e că am obţinut un punct la Dinamo, un punct bun, care sper să conteze în economia campionatului şi a locului pe care îl vom obţine la sfârşit. Îţi creezi ocazii, dar trebuie să le şi concretizezi. Tot aşa s-a întâmplat şi în Ghencea", a spus Lăcătuş.

Marius Lăcătuş a precizat că obiectivul rămâne acelaşi de la începutul sezonului. "Obiectivul nostru este un loc de cupă europeană, adică, cel mult, de locul şase şi nu cred că suntem la o diferenţă atât de mare încât să nu putem recupera. Eu cred că e un obiectiv perfect realizabil, ţinând cont de valoarea lotului. Dacă o să luăm în această pauză doi-trei jucători cred că putem emite pretenţii pentru un loc de cupele europene", a menţionat tehnicianul.

Antrenorul grupării vasluiene a explicat că lipsa experienţei competiţionale poate duce la apariţia unor sincope. "În retur vom juca cu Dinamo, Steaua, Rapid şi Urziceni acasă şi cred că patru puncte nu sunt chiar decisive. Nu ne permitem paşi greşiţi ca în meciul cu Oţelul. În momentul în care nu ai experienţă competiţională pot apărea sincope. Şi această experienţă se vede în meciurile cu echipele din plutonul fruntaş. Eu sper să scoate maximum din meciurile cu aceste echipe în returul campionatului", a mai spus Lăcătuş.

Formaţia Dinamo Bucureşti a remizat, duminică, pe teren propriu, scor 1-1 (0-0), cu echipa FC Vaslui, într-o partidă contând pentru etapa a XVII-a a Ligii I, ultima înaintea meciului cu Panathinaikos Atena din grupele Ligii Europa.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici