Lăcătuş: Nu mă interesează meciurile contracandidatelor

Antrenorul echipei Steaua, Marius Lăcătuş, a declarat că nu este interesat de meciurile contracandidatelor la titlu şi că fiecare ar trebui să se uite în curtea lui, nu să discute despre posibilitatea de meci trucat în alte partide în care nu e implicată echipa lui.

2 afișări
Imaginea articolului Lăcătuş: Nu mă interesează meciurile contracandidatelor

Lăcătuş: Nu mă interesează meciurile contracandidatelor

"Nu mă interesează meciurile contracandidatelor. Degeaba învinge Craiova pe CFR sau altcineva pe Rapid, dacă noi nu câştigăm. Noi trebuie să câştigăm toate meciurile, deşi nu e deloc uşor şi chiar şi aşa s-ar putea să nu avem şansa să ieşim campioni. Diferenţa actuală din clasament nu e dată de jocurile directe dintre primele trei-patru echipe, ci s-a făcut în meciurile cu echipele mai mici sau medii. CFR a ştiut să profite foarte bine de acest lucru, pentru că dacă stăm să ne uităm, nu prea a câştigat meciuri cu echipele din vârf", a spus Lăcătuş.

Întrebat dacă echipa este afectată de suspiciunile de blat legate de acest meci, Lăcătuş a răspuns: "În niciun caz, fiecare ar trebui să se uite în curtea lui, nu să discute despre posibilitatea de meci trucat în alte partide în care nu e implicată echipa lui. Fiecare să-şi vadă de treaba lui, iar ce a apărut vizavi de meci trucat la Iaşi, sunt pure invenţii, nu le băgăm în seamă. Îmi doresc ca problema campioanei să se rezolve pe teren. Cred că acest lucru se va întâmpla dacă toţi cei implicaţi în fotbal se vor uita la echipele lor şi vor aplica metode sportive".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici