Laszlo Sepsi: Sperăm ca Sabău să continue cu FC Timişoara şi la anul să îndeplinim obiectivul

Funsaşul Laszlo Sepsi a declarat miercuri că speră ca tehnicianul Ioan Ovidiu Sabău să rămână la FC Timişoara şi în sezonul viitor şi ca echipa timişoreană să câştige titlul în campionatul următor.

117 afișări
Imaginea articolului Laszlo Sepsi: Sperăm ca Sabău să continue cu FC Timişoara şi la anul să îndeplinim obiectivul

Laszlo Sepsi: Sperăm ca Sabău să continue cu FC Timişoara şi la anul să îndeplinim obiectivul (Imagine: Alexandru_Hreniuc/Mediafax Foto)

"Acum la echipă sunt momente grele, dar trebuie să fim uniţi şi să trecem peste ele. Chiar dacă am ratat obiectivul, câştigarea titlului, în ultimele două meciuri din campionat trebuie să facem maximum. Sperăm ca Sabău să continue cu noi şi la anul să îndeplinim obiectivul. La anul vom încerca din nou, sperăm să fim acelaşi grup şi staf tehnic, să fim mai uniţi decât anul acesta şi să reuşim să facem performanţă", a spus Sepsi.

Referitor la partida cu Pandurii, din etapa a XXXIII-a a Ligii I, Laszlo Sepsi a precizat că va fi un meci greu.

"Mai ales că jucăm în deplasare. Toate echipele au avut meciuri grele la Târgu Jiu, trebuie să fim concentraţi, să avem încredere şi să batem acolo. Mai avem şanse şi la locul doi, trebuie să sperăm şi să mergem până la capăt".

Partida Pandurii Târgu Jiu - FC Timişoara va avea loc luni, de la ora 21.45, în etapa a XXXIII-a, penultima, a Ligii I.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici