Lewis Hamilton resimte efectele Covid-19. Care este starea pilotului înainte de Marele Premiu de F1 de la Abu Dhabi

Depistat pozitiv cu Covid 19 înainte de cursa din Bahrain, Lewis Hamilton susţine că nu este 100% recuperat, având încă unele probleme cu respiraţia.

1296 afișări
Imaginea articolului Lewis Hamilton resimte efectele Covid-19. Care este starea pilotului înainte de Marele Premiu de F1 de la Abu Dhabi

Sursa foto: Mediafaxfoto

Epuizarea fizică şi pierderea în greutate sunt de asemenea probleme cu care se confruntă Hamilton, care porneşte în cursa de duminică de la Abu Dhabi de pe poziţia a treia a grilei de start.

Septuplul campion mondial de Formula 1, Lewis Hamilton a revenit pentru ultima cursă de Formula 1 a acestui sezon, după ce fusese afectat Covid-19.

Englezul a lipsit de la cursa de săptămâna trecută din Bahrain, fiind afectat de infecţia cu SARS Cov2. El a fost testat negativ în cursul acestei săptămâni, la 10 zile după ce fusese confirmat prima dată. La timp pentru a-şi putea relua locul în echipă pentru Abu Dhabi.

„Nu sunt 100%", a spus Hamilton pentru BBC Sport, după ce a reuşit doar o clasare pe poziţia a treia în lupta pentru pole cu Max Verstappen de la Red Bull şi cu colegul său de la Mercedes, Valtteri Bottas. „Încă mai simt că plămânii mei nu sunt în cea mai bună stare. Dar aş conduce şi cu o singură mână. Asta facem noi ca piloţi de curse. Nu va fi cea mai uşoară cursă, dar mă voi descurca şi voi da tot ce am mai bun”.

La fel ca majoritatea celor care au trecut cu bine prin această boală, Hamilton susţine la rândul său că cea mai mare problemă cu care s-a confruntat este cea a lipsei de energie. „Una dintre simptome este epuizarea fizică”, a spus el. „Am încercat să dorm cât mai mult posibil, dar recuperarea nu este la fel de uşoară ca în trecut. În plus, am pierdut destul de mult în greutate în acea săptămână. Deci nu sunt 100%, la fel ca atunci când am concurat ultima dată. Dar asta nu mă va împiedica în niciun caz să dau tot posibilul duminică. " a mai precizat englezul pentru BBC Sports.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici