Liga 2: Bogdan Chipirliu, primul gol într-un meci oficial pe ”noul Ghencea”. Scandări xenofobe cu Csikszereda

  • Nou-promovata CSA Steaua a debutat victorios în noul sezon de Liga 2 la fotbal.
  • Inaugurată în această vară, arena din Ghencea a găzduit primul joc oficial.
  • La partida cu Csikszereda, fanii stelişti au scandat împotriva oaspeţilor şi vor urma sancţiuni.
291 afișări
Imaginea articolului Liga 2: Bogdan Chipirliu, primul gol într-un meci oficial pe ”noul Ghencea”. Scandări xenofobe cu Csikszereda

Liga 2: Bogdan Chipirliu a marcat primul gol într-un meci oficial pe ”noul Ghencea”. Scandări xenofobe cu Csikszereda

CSA Steaua a debutat cu victorie în Liga 2, miercuri seară, 1-0 cu Csikszereda. A marcat Bogdan Chipirliu, în minutul 79. A fost primul meci oficial jucat de echipa pregătită de Daniel Opriţa pe noua arenă din Ghencea, inaugurată în această vară. Echipa Armatei nu are drept de promovare în Liga 1 din pricina statutului juridic.

La jocul de miercuri, suporterii au aprins torţe şi petarde încă din primele minute ale partidei. Crainicul arenei le-a cerut în repetate rânduri să înceteze, dar fără succes. În minutul 4, arbitrul a întrerupt meciul timp de câteva secunde, din cauza vizibilităţii scăzute.

Odată terminat arsenalul pirotehnic, ultraşii au comis un derapaj şi mai grav. În minutul 21, cântecele anti-maghiare au putut fi auzite clar şi pe transmisiunea live. Crainicul stadionului a fost nevoie să intervină din nou, de data asta pe un nou imperativ: „Vă rugăm să încetaţi cu scandările xenofobe! Clubul ar putea avea de suferit”.

Peste 3.000 de fani stelişti au fost prezenţi la primul meci oficial pe noua arena din Ghencea. Cei mai mulţi au fost grupaţi în zona Peluzei Sud. Ultraşii au creat o atmosferă incendiară.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici