Lo Monaco: Dacă CFR Cluj îl vrea pe Dică să discute cu noi

Directorul sportiv al clubului Catania, Pietro Lo Monaco, a declarat, joi, că dacă oficialii grupării CFR Cluj îl vor pe mijlocaşul Nicolae Dică ar trebui să vină la discuţii şi a negat un posibil schimb între ex-stelist şi argentinianul Sebastian Dubarbier, informează site-ul tuttomercatoweb.com.

14 afișări
Imaginea articolului Lo Monaco: Dacă CFR Cluj îl vrea pe Dică să discute cu noi

Lo Monaco: Dacă CFR Cluj îl vrea pe Dică să discute cu noi

"Dacă CFR Cluj îl vrea pe Dică să discute cu noi, dar trebuie să ştie că nu vom scădea din preţ. Despre un posibil schimb Dică-Dubarbier nu ştiu nimic", a spus Lo Monaco.

Presa italiană a scris că oficialii clubului Catania sunt dispuşi să-i dea drumul mijlocaşului român Nicolae Dică la echipa CFR Cluj, la schimb cu argentinianul Sebastian Dubarbier.

Dubarbier, în vârstă de 22 de ani, a fost achiziţionat de CFR Cluj de la formaţia Gimnasia La Plata pentru 750.000 de euro, dar preţul argentinianului a crescut după prestaţiile avute în meciurile din grupele Ligii Campionilor.

Pietro Lo Monaco a declarat că mijlocaşul român Nicolae Dică va pleca în această iarnă de la echipa italiană. Nicolae Dică a fost transferat la Catania în vara acestui an, dar mijlocaşul ex-stelist nu s-a acomodat la formaţia antrenată de Walter Zenga. Dică a jucat 89 de minute în două partide disputate la Catania.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici