Los Angeles propune cinci sporturi noi pentru programul Jocurilor Olimpice din 2028

Organizatorii Los Angeles 2028 au propus cinci sporturi noi pentru programul Jocurilor Olimpice din 2028 - baseball şi softball, flag footbal, cricket, lacrosse şi squash.

572 afișări
Imaginea articolului Los Angeles propune cinci sporturi noi pentru programul Jocurilor Olimpice din 2028

Această propunere urmează să fie revizuită şi ratificată de Comitetul Executiv al Comitetului Olimpic Internaţional (CIO) şi va fi supusă la vot în timpul celei de-a 141-a sesiuni a CIO, care urmează să înceapă în Mumbai, India, duminică (15 octombrie).

Kathy Carter, directorul executiv al LA 2028, a declarat despre sporturile noi propuse:

"În procesul de dezvoltare a programului sportiv olimpic, am fost dispuşi să provocăm status quo-ul şi să gândim diferit despre ceea ce este posibil pentru Jocurile din Los Angeles. Am ajuns la o propunere îndrăzneaţă şi echilibrată care va revigora Jocurile cu competiţii cultural relevante şi posibilităţi nelimitate."

Cricketul a fost prezent la Jocurile Olimpice doar în 1900, în timp ce lacrosse-ul a fost oficial prezent la două Olimpiade, în 1904 şi 1908, şi a fost ulterior inclus ca sport demonstrativ la ediţiile din 1928, 1932 şi 1948.

Squash-ul este propus să fie prezent pentru prima dată la Olimpiadă, iar baseballul şi softball-ul au fost ambele prezente la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020, dar au fost omise din programul Paris 2024. Ele au fost propuse pentru revenire la LA 2028.

Flag football completează lista sporturilor propuse, iar includerea sa la LA 2028 ar marca debutul sportului la Jocurile Olimpice.

Casey Wasserman, preşedintele LA28, a declarat că sporturile propuse "vor aduce noi sportivi la Jocuri, vor implica baze de fani diverse şi vor extinde prezenţa Jocurilor în spaţiile digitale, amplificând misiunea LA28 de a oferi o experienţă de neegalat."

Cele cinci sporturi propuse se vor adăuga la cele 28 incluse în programul sportiv iniţial LA 2028 anunţat de CIO în februarie 2022 - nataţie, tir cu arcul, atletism, badminton, baschet, canoe, ciclism, echitaţie, scrimă, fotbal, golf, gimnastică, handbal, hochei, judo, canotaj, rugby în şapte, navigaţie, tir, skateboarding, escaladă sportivă, surf, tenis de masă, taekwondo, tenis, triatlon, volei şi lupte.

O decizie privind programul sportiv pentru Jocurile Olimpice de la Los Angeles 2028 ar fi trebuit anunţată în luna septembrie, dar a fost amânată din cauza "discuţiilor în curs" dintre CIO şi Comitetul Organizatoric.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici