LPF anunţă că nu va recompensa foştii fotbalişti care sunt "prieteni cu Bachus"

Liga Profesionistă de Fotbal a anunţat, marţi, într-un comunicat de presă, că din fondul ce urmează a fi constituit pentru ajutorarea foştilor fotbalişti care se confruntă cu probleme sociale grave nu vor fi recompensaţi şi foştii jucători "mai degrabă prieteni cu Bachus decât cu munca".

108 afișări
Imaginea articolului LPF anunţă că nu va recompensa foştii fotbalişti care sunt "prieteni cu Bachus"

LPF anunţă că nu va recompensa foştii fotbalişti care sunt "prieteni cu Bachus" (Imagine: Shutterstock)

"Aducem la cunoştinţa opiniei publice, dar şi unor mari foşti fotbalişti, că LPF îşi va onora toate angajamentele, dar că acest lucru nu înseamnă automat şi recompensarea unor foşti fotbalişti, mai degrabă prieteni cu Bachus decât cu munca. Conducerea Ligii e dispusă chiar să achite un tratament de dezalcoolizare, acolo unde e cazul, pentru a repune pe picioare foşti performeri şi a le permite să muncească din nou în folosul familiilor lor", se menţionează în comunicatul citat.

Conducerea LPF va alcătui un set de criterii care vor sta la baza selectiei cazurilor sociale, iar acestea vor fi supuse aprobarii Adunarii Generale Extraordinare din 10 decembrie. "Nu ne ferim să precizăm că avem deja sub observaţie atentă cazurile mai multor fotbalişti, precum cel al lui Viorel Turcu, care are nevoie urgentă de proteze noi la ambele membre inferioare, sau ca Vlad Cornel, în mare suferinţă după un accident vascular cerebral. Desigur, sunt doar două cazuri sociale grave, din zecile de cazuri existente pe care LPF le are în vedere. Liga Profesionistă de Fotbal nu va răsplăti insistenţa celor care bat la uşa preşedintelui sau fac apel la numărul de telefon al acestuia, ci va încerca să ajute acolo unde e suferinţă, durere şi bun simţ", precizează LPF.

Preşedintele LPF, Gino Iorgulescu, va propune Adunării Generale Extraordinare din 10 decembrie constituirea unui fond de ajutorare a foştilor fotbalişti care se confruntă cu probleme sociale grave, banii urmând să provină din reducerea salariului său şi al secretarului general Justin Ştefan.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici