„Cunoscut sub numele de „Luisito”, este considerat de toată lumea ca fiind unul dintre cei mai buni jucători din istoria fotbalului spaniol, precum şi ca fiind un jucător cheie a lui Barça în a doua jumătate a anilor ’50”, se arată în comunicatul echipei.
Suárez s-a alăturat Barcelonei de la Deportivo La Coruña în 1954, înainte de a deveni o legendă a clubului.
A jucat de 253 de ori pentru gigantul catalan, marcând 141 de goluri şi câştigând două titluri de campion în La Liga şi două Cupe ale Spaniei, potrivit
CNN.
În 1961, a plecat la Inter Milano, unde a continuat să adune trofee, câştigând trei titluri din Serie A şi două Cupe Europene.
„Este o zi foarte tristă pentru toţi fanii lui Inter; a fost o persoană cu adevărat extraordinară. Când vorbeam despre fotbal împreună, era foarte direct şi bine informat”, a declarat vicepreşedintele lui Inter Milano, Javier Zanetti, într-un comunicat.
Pe lângă cariera pe care şi-a format-o club, Suárez a făcut parte şi dintr-o generaţie interesantă de jucători spanioli care a câştigat Campionatul European din 1964.
După cariera de fotbalist, Suárez a condus mai multe cluburi, printre care Inter Milan şi Deportivo. De asemenea, a fost managerul echipei naţionale a Spaniei, pe care a condus-o până în 16-imile de finală ale Cupei Mondiale din 1990.