Prima pagină » Sport » Luis Suárez, primul fotbalist uruguayan care ajunge la 1000 de meciuri oficiale în carieră

Luis Suárez, primul fotbalist uruguayan care ajunge la 1000 de meciuri oficiale în carieră

Atacantul uruguayan Luis Suárez a disputat, miercuri noapte, al 1000-lea meci oficial din cariera sa profesionistă, potrivit informaţiilor publicate joi de Federaţia Internaţională de Istorie şi Statistică a Fotbalului (IFFHS).
Luis Suárez, primul fotbalist uruguayan care ajunge la 1000 de meciuri oficiale în carieră
Sursa foto: X
Petre Apostol
29 mai 2025, 14:01, Sport

Suárez evoluează la Inter Miami, echipă care a câştigat miercuri noapte cu 4-2, meciul cu CF Montréal, în cadrul Major League Soccer (MLS).

În vârstă de 38 de ani, Suárez a marcat două goluri, contribuind decisiv la succesul echipei sale.

Cu această performanţă, Suárez devine primul jucător uruguayan din istorie care atinge borna celor 1000 de meciuri la cel mai înalt nivel şi al 27-lea fotbalist din lume care realizează acest lucru.

Potrivit IFFHS, fotbalistul sud-american a disputat 857 meciuri la nivel de club, în 8 ţări diferite şi a avut 143 de selecţii pentru echipa naţională a Uruguayului.

Evoluţia carierei lui Luis Suárez:

2005–06 Nacional (Uruguay) 35 meciuri

2006–07 Groningen (Ţările de Jos) 37

2007–11 Ajax (Ţările de Jos) 159

2011–14 Liverpool (Anglia) 133

2014–20 FC Barcelona (Spania) 283

2020–22 Atlético Madrid (Spania) 83

2022 Nacional (Uruguay) 16

2023 Grêmio (Brazilia/Gaucho) 54

2024–25 Inter Miami (SUA) 57

2007–2024 Naţionala Uruguayului 143