Lupescu: George Copos încearcă să creeze o diversiune

Directorul general al FRF, Ionuţ Lupescu, i-a răspuns acţionarului FC Rapid, George Copos, care i-a sugerat să renunţe la delegarea arbitrilor, susţinând că nu exclus ca diriguitorul rapidist să încerce să creeze diversiune, având în vedere problemele sale cu autorităţile statului şi cu suporterii.

2 afișări
Imaginea articolului Lupescu: George Copos încearcă să creeze o diversiune

Lupescu: George Copos încearcă să creeze o diversiune

"Ceea ce nu înţeleg, şi nici nu pot accepta, e procesul de intenţie pe care mi-l faceţi. Vă asigur personal, dar, pe această cale, asigur şi toate cluburile de la toate eşaloanele, că, în cadrul FRF, nu există favoritisme faţă de vreun club, nici duşmănie faţă de altul, ci, dimpotrivă, respect absolut faţă de toată lumea."

"Nu este exclus ca, probabil, problemele pe care le aveţi cu autorităţile statului şi cu suporterii propriei dumneavoastră echipe să reprezinte adevăratul motiv pentru care încercaţi, din nou, să creaţi diversiune. Între paranteze fie spus, fiţi convins că, cel puţin cu mine, nu aveţi nicio şansă. Şi mai fiţi convins că port un respect deosebit clubului Rapid, având în familia mea un rapidist mai rapidist decât mulţi, în primul rând decât dumneavoastră. Mă refer, cred că aţi intuit, la tatăl meu", se arată în răspunsul lui Lupescu postat pe site-ul FRF.

Lupescu îi dă dreptate lui Copos într-un singur aspect, acela că asistentul Daniel Burloiu a greşit la meciul cu CFR Cluj. "Am urmărit, şi eu, atât jocul disputat, duminică, de Rapid Bucureşti împotriva CFR 1907 Cluj, cât şi declaraţiile pe care le-aţi dat posturilor de televiziune după încheierea meciului. Într-o singură direcţie vă dau dreptate: arbitrul asistent Daniel Burloiu a greşit evident, nesemnalizând ofsaidul în care se afla autorul primului gol al echipei clujene."

"În aceste condiţii, evident, Comisia Centrală a Arbitrilor va lua măsurile care se impun, aşa cum a procedat şi în cazul arbitrilor şi arbitrilor asistenţi care au comis, de-a lungul acestui sezon competiţional, erori grave. Vă înţeleg sentimentele de investitor, deoarece, să nu omitem acest important aspect, şi Federaţia Română de Fotbal reprezintă unul dintre investitorii semnificativi ai fotbalului românesc", susţine Lupescu.

Directorul general al FRF îi cere explicaţii lui Copos pentru că a folosit sintagma "am fost furaţi" şi precizează că el încearcă să repare în arbitraj ceea ce a stricat oficialul rapidist în trecut.

În finalul răspunsului, Lupescu îl întreabă pe Copos care este adevărata sa faţă şi îl îndeamnă să investească în continuare la Rapid.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici