Mandorlini, înainte de Supercupa României: Aştept ca băieţii să-mi facă un cadou special de ziua mea

Tehnicianul echipei CFR Cluj, Andrea Mandorlini, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că aşteaptă ca jucătorii săi să îi facă un cadou special de ziua sa, ei urmând să întâlnească formaţia Unirea Urziceni într-un meci contând pentru Supercupa României.

13 afișări
Imaginea articolului Mandorlini, înainte de Supercupa României: Aştept ca băieţii să-mi facă un cadou special de ziua mea

Mandorlini, înainte de Supercupa României: Aştept ca băieţii să-mi facă un cadou special de ziua mea (Imagine: Raul Stef/Mediafax Foto)

"Aştept ca băieţii să-mi facă un cadou special de ziua mea. Fiecare partidă are istoria ei, nu ne interesează faptul că Unirea nu ne-a învins niciodată. Când joacă CFR şi Urziceni tot timpul ies meciuri frumoase. Nu ştiu dacă se va ajunge din nou la penaltiuri, deşi suntem experimentaţi când vine vorba de loviturile de departajare, să nu uităm că am câştigat două trofee la 11 metri. Le-am spus băieţilor că trebuie să păstrăm părţile bune din sezonul trecut, eu încerc să îi motivez tot mai bine, tocmai de aceea am cerut 23 de titulari", a spus Mandorlini.

Andrea Mandorlini, care a împlinit, astăzi, 50 de ani, a primit un tricou cu cifra 50 din partea preşedintelui Iuliu Mureşan.

Înainte de conferinţa de presă, a fost prezentat noul echipament al echipei clujene, de culoare vişinie şi cu numerele scrise cu auriu.

Meciul dintre echipele CFR Cluj şi Unirea Urziceni, contând pentru Supercupa României, va avea loc duminică, de la ora 20.30, pe stadionul "Dr. Constantin Rădulescu" din Cluj-Napoca.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici