Maradona: Îmi doream şi doresc să rămân la conducerea tehnică a Al-Wasl. Nu sunt de acord cu decizia conducerii

Fostul fotbalist argentinian Diego Maradona, demis marţi din funcţia de antrenor al echipei Al-Wasl, a declarat că el nu este de acord cu decizia conducerii clubului, subliniind că îşi doreşte să rămână la conducerea tehnică a formaţiei din Dubai.

214 afișări
Imaginea articolului Maradona: Îmi doream şi doresc să rămân la conducerea tehnică a Al-Wasl. Nu sunt de acord cu decizia conducerii

Maradona: Îmi doream şi doresc să rămân la conducerea tehnică a Al-Wasl (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Este lamentabil. Clubul a dat publicităţii o declaraţie cu care un sunt de acord, deoarece eu doream şi doresc să rămân la conducerea Al-Wasl", a spus Maradona la Buenos Aires.

"După o reuniune a Consiliului de Administraţie al clubului Al-Wasl ţinută marţi, s-a decis să se pună capăt contractului lui Diego Maradona şi stafului său tehnic", a fost anunţul clubului.

Maradona, în vârstă de 51 de ani, fusese confirmat în funcţie la 19 iunie, de noul preşedinte, Mohammed Ben Fahd. Însă echipa sa a terminat pe locul opt în sezonul trecut şi a fost eliminată în sferturile cupelor naţionale.

Argentinianul, în funcţie din iunie 2011, mai avea un an de contract.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici