Marica se alătură campaniei pentru salvarea copiilor bolnavi de cancer

Atacantul Ciprian Marica şi-a făcut un "selfie" şi s-a alăturat campaniei #SelfieForLife, derulată de Asociaţia Fight for Life Charity, care strânge fonduri pentru salvarea copiilor bolnavi de cancer internaţi la Institutul Fundeni din Bucureşti.

108 afișări
Imaginea articolului Marica se alătură campaniei pentru salvarea copiilor bolnavi de cancer

Marica se alătură campaniei pentru salvarea copiilor bolnavi de cancer (Imagine: Silviu Matei/Mediafax Foto)

Marica i-a provocat la rândul său pe jucătoarea de tenis Simona Halep, pe fostul tenisman Ilie Năstase, pe fostul fotbalist Cristian Chivu şi pe actorul Mihai Bobonete.

"Am primit o convocare mai deosebită de la FRF, de la echipa naţională! Am fost invitat să mă alatur campaniei ‪#‎SelfieForLife‬ şi am răspuns prezent cu aceeaşi emoţie, ca de fiecare dată. Orice donaţie contează, aşa că vă aştept pe toţi să participaţi la acest meci cu soarta! Şi fiindcă nu pot să invit aici 22 de milioane de români, am ales patru personalităţi cu care pot duce şi mai departe această campanie. Aşadar, îi convoc alături de mine pe Simona Halep, pe care o şi asteptăm să facă selfie-ul alături de noi la un meci al naţionalei, pe fostul mare tenisman Ilie Năstase, pe Cristian Chivu, fostul căpitan al naţionalei, şi pe actorul Bobonete Mihai. Vă urez sănătate!", a scris Marica pe contul său de Facebook.

Atacantul formaţiei Konyaspor fusese provocat de fotbaliştii reprezentativei divizionare care şi-au făcut sâmbătă un "selfie" în vestiar în scop caritabil şi l-au distribuit pe reţelele de socializare. De asemenea, jucătorii care au participat la stagiul din Antalya i-au mai provocat pe Alexandru Maxim şi Florin Gardoş.

Toţi banii strânşi în urma campaniei #SelfieForLife, derulată în perioada 19 ianuarie - 12 aprilie 2015, vor fi donaţi copiilor bolnavi de cancer, internaţi la Institutul Fundeni din Bucureşti.

Jucătorii naţionalei s-au alăturat, astfel, în acestă campanie jucătoarei de tenis Simona Halep şi echipei Steaua Bucureşti.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici