Marius Alexe: Suntem foarte bucuroşi că Borcea a rămas alături de noi

Fotbalistul dinamovist Marius Alexe a declarat, sâmbătă, în cantonamentul de la Săftica, că el şi coechipierii lui sunt bucuroşi că preşedintele executiv Cristian Borcea a decis să rămână la gruparea din Şoseaua Ştefan cel Mare, însă a precizat că îi era greu să creadă că oficialul va pleca.

90 afișări
Imaginea articolului Marius Alexe: Suntem foarte bucuroşi că Borcea a rămas alături de noi

Cristi Borcea (Imagine: Ovidiu Micsik/Mediafax Foto)

"Suntem foarte bucuroşi că a rămas alături de noi. Până la urmă avem acelaşi obiectiv, ne dorim cu toţii să câştigăm campionatul. Poate şi de asta s-a ambiţionat şi şi-a dorit să rămână alături de noi. Asta ne dorim cu toţii, mai ales că nu am mai câştigat de mult un titlu. Era greu de crezut că o să plece, e un dinamovist adevărat şi mi-era greu să cred că o să plece. E mai puternică Dinamo cu Cristi Borcea? Poate, da, vine alături de noi, ne ambiţionează mai mult", a spus Alexe.

În ceea ce priveşte transferurile făcute de Steaua, Marius Alexe speră ca acestea să aibă vreo influenţă asupra clasamentului. "Şi în vară la fel, şi Rapidul a făcut multe transferuri, şi Steaua, şi CFR. Dar iată că tot noi, care n-am făcut transferuri, am rămas pe primul loc. Îmi doresc şi la final să fie la fel. (..) Mi-aş dori ca aceia care nu cred în continuare în noi să nu creadă, cum nici în vară n-au crezut, să nu creadă nici acum şi să ne bucurăm noi la sfârşit", a afirmat el.

Referitor la eventuala aducere a unor arbitri străini, Alexe a declarat că şi arbitrii români sunt destul de buni. "Cred că au făcut greşeli fără voia lor", a explicat fotbalistul.

Marius Alexe crede că Gabriel Torje nu va reveni la Dinamo de la Udinese. "Orice dinamovist şi-ar dori să revină, dar nu cred că e posibil să se întoarcă de acolo. Să aibă răbdare, o să vină şi rândul lui să joace. Am vorbit cu el, este trist, supărat că nu joacă. Asta e cel mai urât pentru un fotbalist, să nu joci", a menţionat dinamovistul.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici