Marius Stan: Oţelul Galaţi îndeplineşte toate condiţiile pentru obţinerea licenţei

Clubul Oţelul Galaţi îndeplineşte toate condiţiile pentru a intra în posesia licenţei de club profesionist pentru ediţia 2011-2012 a Ligii I, a anunţat, vineri, pe site-ul oficial, directorul general al grupării moldovene, Marius Stan.

53 afișări
Imaginea articolului Marius Stan: Oţelul Galaţi îndeplineşte toate condiţiile pentru obţinerea licenţei

Marius Stan: Oţelul Galaţi îndeplineşte toate condiţiile pentru obţinerea licenţei (Imagine: Constantin Vladescu/Mediafax Foto)

"Luni am fost chemaţi la licenţiere cu dosarul şi, spre satisfacţia noastră, chiar nu avem probleme absolut deloc. Dimpotrivă, domnii din comisia de predare şi inventariere ne-au zis că ne respectăm locul pe care ne aflăm şi e meritul celor din club care au lucrat şi să ştiţi că n-a fost uşor. Teancul de dosare a fost foarte mare cu toate domeniile de activitate. Înseamnă că se lucrează bine, nu avem nicio emoţie din punctul de vedere al primirii licenţei, nu avem nicio datorie pe la buget, avem certificat fiscal pe zero, nu avem datorii istorice, aşa că cei care vorbesc mult de noi, să aibă grijă mai întâi de ei cu datoriile pe la buget şi la terţi. S-ar putea să aibă probleme. Mari", a declarat Marius Stan.

Cluburile din Liga I au termen până la 31 martie să îşi achite toate datoriile către bugetul statului şi terţi pentru a putea obţine licenţa pentru sezonul 2011-2012 din partea Federaţiei Române de Fotbal.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici