Marţi se stabilesc echipele din Grupele A şi B calificate în optimile Cupei Mondiale

  • Franţa, Brazilia şi Portugalia au obţinut calificarea în optimile de finală ale Cupei Mondiale din Qatar, încă după al doilea meci din grupe.
  • Marţi începe etapa a 3-a a fazei grupelor, urmând a fi stabilite alte 4 calificate, din Grupele A şi B.
  • 7 din 8 naţionale au şansa de a merge mai departe.
263 afișări
Imaginea articolului Marţi se stabilesc echipele din Grupele A şi B calificate în optimile Cupei Mondiale

Ecuador – Senegal, 17.00 – Grupa A, Doha

Câştigătoarea acestui meci va avea asigurată o poziţie în optimile de finală, în schimb o remiză nu va avantaja Senegalul nici în varianta neverosimilă în care Qatar învinge Olanda, deoarece la egalitate de puncte se aplică prima dată criteriul golaverajului şi apoi cel al rezultatului direct, care a fost favorabil „portocalei mecanice”.

Aşadar, Senegalul are nevoie obligatoriu de victorie, în timp ce Ecuador se poate mulţumi cu o remiză. Istoria confruntărilor directe e favorabilă africanilor, care au victorii în ambele partide jucate de cele două ţări, însă casele de pariuri dau ca uşoară favorită reprezentativa sud-americană, plecând probabil şi de la remiza obţinută de aceasta în faţa Olandei, în al doilea meci de grupă.

Olanda – Qatar, ora 17.00, Grupa A, Al Khor

Gazda mondialului din acest an este deja eliminată şi obiectivul rămas e doar unul motivat de orgoliul de a demonstra că ştiu să producă un fotbal demn de nivelul competiţiei.

Dată fiind calitatea adversarului „portocala mecanică” nu ar trebui să aibă dificultăţi în a obţine cele 3 puncte, pe care trupa lui Louis van Gaal se va strădui să le obţină pentru a ocupa prima poziţie în grupă şi a evita o probabilă confruntare cu Anglia în optimi.

Olanda se poate califica şi în cazul unei înfrângeri, dacă Senegal nu obţine mai mut de un punct, însă cu siguranţă „portocalii” nu se vor baza pe asta. E de aşteptat în consecinţă ca tehicianul olandez să nu menajeze foarte mulţi titulari, aşa cum ar fi logic, pentru a evita un semieşec, care să o plaseze pe un potenţial loc doi în grupă.

Clasament grupa A (golaveraj, puncte)

1. Olanda 3:1, 4p
2. Ecuador 3:1, 4p
3. Senegal 3:3, 3p
4. Qatar 1:5, 0p


Iran – SUA, ora 21.00, Grupa B, Doha

Încă un meci îm urma căruia orice alt rezultat decât remiza va aduce calificarea învingătoarei. Iranul poate acumula 6 puncte, caz în care poate chiar câştiga grupa, dacă Anglia nu câştigă cu Ţara Galilor, evitând în acest scenariu posibila confruntare cu Olanda, în optimi.

SUA are şi ea şansa matematică de se plasa pe prima poziţie, dar pentru asta e necesar ca Aglia să fie învinsă. Şi o remiză a leilor britanici le poate fi favorabilă yankeilor, dar în acest caz trebuie să câştige la minim 5 goluri diferenţă.

Iranul are la rândul ei, matematic, opţiunea locului fruntaş în grupă, cu o victorie coroborată cu înfrângerea Angliei. O remiză îi califică pe Iranieni numai dacă Anglia obţine cel puţin un egal, în caz contrar, la egalitate de puncte cu Ţara Galilor (4), galezii se clasează pe locul 2 datorită golaverajului.


Ţara Galilor – Anglia, ora 21.00, Grupa B, Al Rayyan

Anglia nu-şi permite un eşec, având însă opţiunea unei remize, care o va menţine pe prima poziţie, cu condiţia ca SUA să învingă, dar nu la mai mult de 4 goluri diferenţă. Remiza le este favorabilă englezilor pentru prima poziţie şi în situaţia în care SUA şi Iran termină la egalitate.

Singurul scenariu în care Anglia poate pierde calificare, este ca Iranul să câştige confruntarea istorică cu americanii, acumulând 6 puncte, iar Ţara Galilor să se impună la cel puţin 7 goluri diferenţă.

Pentru galezi, singura opţiune este cea a victorie, coroborată cu o remiză între SUA şi Senegal. Orice alt rezultat în celălalt meci al grupei, decât remiza, îi obligă pe Bale & Co să câştige la minim 7 goluri diferenţă.


Clasament grupa B (golaveraj, puncte)

1. Anglia 6:2, 4p
2. Iran 4:6, 3p
3. SUA 1:1, 2p
4. Ţara Galilor 1:3, 1p

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici