Mazzari, demis de la conducerea tehnică a echipei Inter Milano

Clubul Internazionale Milano a anunţat, vineri, pe Twitter, demiterea antrenorului Walter Mazzari şi a precizat că şedinţa de antrenament de astăzi va fi condusă de secundul Giuseppe Baresi.

83 afișări
Imaginea articolului Mazzari, demis de la conducerea tehnică a echipei Inter Milano

Walter Mazzari, demis de la Inter Milano (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Inter anunţă că Walter Mazzari a fost eliberat de atribuţiile de antrenor al primei echipe", se arată pe contul de Twitter al clubului.

Presa italiană notează că Mazzari va fi înlocuit de Roberto Mancini.

După 11 etpape, Inter ocupă locul 9 în Seria A, cu patru victorii, patru rezultate de egalitate şi trei înfrângeri.

Walter Mazzarri, 53 de ani, antrena echipa Internazionale Milano din mai 2013 şi mai avea contract valabil până în iunie 2016.

Roberto Mancini, 49 de ani, a mai fost antrenor la Inter între 2004 şi 2008. El a pregătit ultima dată formaţia Galatasaray Istanbul, după ce anterior a fost manager la Manchester City.

Mancini a câştigat trei titluri la rând cu Inter, 2005/06, 2006/07 şi 2007/08, iar cu City titlul în Anglia, în 2011/2012.

La gruparea italiană evoluează şi atacantul George Puşcaş, la echipa primavera.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici