McLaren-Mercedes amendată cu 100 milioane de dolari

Echipa McLaren-Mercedes a fost sancţionată de Consiliul Mondial al Federaţiei Internaţionale de Automobilism (FIA) cu retragerea tuturor punctelor obţinute în acest sezon, în urma scandalul de spionaj dintre McLaren şi Ferrari.

1 afișare
Imaginea articolului McLaren-Mercedes amendată cu 100 milioane de dolari

McLaren-Mercedes amendată cu 100 milioane de dolari

McLaren-Mercedes a fost, de asemenea, amendată cu suma de 100 de milioane de dolari, ceea ce reprezintă cea mai mare amendă dictată vreodată în istoria automobilismului. McLaren va plăti amenda din veniturile obţinute din drepturile de televizare.

Potrivit deciziei FIA, echipa McLaren pierde toate cele 166 de puncte acumulate în primele 13 etape ale Campionatului Mondial de Formula 1 şi nici nu va mai primi vreun punct în clasamentul constructorilor până la finalul acestui sezon. Astfel, echipa McLaren este scoasă din lupta pentru titlul mondial, Ferrari conducând acum în clasament, cu 143 de puncte.

Totuşi, Consiliul Mondial al FIA a decis să nu impună sancţiuni împotriva piloţilor echipei McLaren, Lewis Hamilton şi Fernando Alonso, care ocupă primele două locuri în clasamentul piloţilor şi care îşi păstrează astfel punctele obţinute până acum.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici