Mijlocaşul Aaron Ramsey a semnat un precontract cu Juventus Torino

Aaron Ramsey (28 de ani), mijlocaşul lui Arsenal, a semnat un precontract cu Juventus Torino şi se va alătura din vară campioanei Italiei, scrie BBC.

137 afișări
Imaginea articolului Mijlocaşul Aaron Ramsey a semnat un precontract cu Juventus Torino

Mijlocaşul Aaron Ramsey a semnat un precontract cu Juventus Torino

Jucătorul galez mai are contract cu formaţia din Premier League până la finalul acestei stagiuni, iar în vară va ajunge în Serie A sub formă de jucător liber de contract. La campioana Italiei, Ramsey va încasa un salariu săptămânal de aproximativ 400.000 de lire sterline.

Printre cluburile care au mai fost interesate de Ramsey s-au mai numărat Bayern Munchen şi Paris Saint-Germain, însă internaţionalul din Ţara Galilor a ales-o pe Juventus, pentru care a făcut deja vizita medicală, mai scrie sursa citată.

Ramsey a sosit la Arsenal în 2008, de la Cardiff, şi a fost un jucător important al "tunarilor" în ultimul deceniu. Totuşi, negocierile pentru prelungirea contractului s-au împotmolit în luna septembrie a anului trecut, când şefii lui Arsenal nu au fost de acord cu pretenţiile salariale ale jucătorului.

În acest sezon, Ramsey a fost folosit în 30 de partide şi a reuşit 3 goluri şi 7 pase decisive. De-a lungul perioadei petrecute pe "Emirates", acesta a câştigat trei Cupe şi două Supercupe ale Angliei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici