Mircea Lucescu, locul 31 în clasamentul tehnicienilor din ultimul deceniu

Antrenorul formaţiei Şahtior Doneţk, Mircea Lucescu, ocupă locul 31 în clasamentul tehnicienilor din ultimul deceniu, realizat de Federaţia Internaţională de Istorie şi Statistică a Fotbalului, anunţă, vineri, site-ul oficial al IFFHS.

12 afișări
Imaginea articolului Mircea Lucescu, locul 31 în clasamentul tehnicienilor din ultimul deceniu

Mircea Lucescu, locul 31 în clasamentul tehnicienilor din ultimul deceniu (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Lucescu a acumulat 36 de puncte şi se află la egalitate cu germanul Rudi Voller şi spaniolul Juande Ramos.

Un alt român în clasamentul IFFHS este Anghel Iordănescu, aflat pe locul 102, cu 11 puncte, la egalitate cu Adnan Hamad Majeed (Irak), Claudio Borghi (Argentina), Emerson Leao (Brazilia), Gustavo Julio Alfaro (Argentina), Jair Picemi (Brazilia), Martin O'Neill (Irlanda de Nord) şi Lamine N'Diaye (Senegal).

Victor Piţurcă a acumulat 3 puncte şi se află pe poziţia 159, la egalitate cu Francisco Maturana (Columbia), Ernesto Valverde (Spania), Hernan Medford (Costa Rica), Luigi Del Negri (Italia), Manuel Lapuente (Mexic), Ramon Armando Cabrero (Argentina) şi Ricardo Raimundo Gomes (Brazilia).

IFFHS menţionează că antrenorul primului deceniu al secolului al XXI-lea (2001-2010) a fost desemnat în baza voturilor acordate în fiecare an în clasamentele realizate de IFFHS.

Cel mai tânăr antrenor din "Top 10" este Jose Mourinho (47 de ani). Arsene Wenger, în vârstă de 61 de ani, este cel mai bun antrenor al deceniului. Deşi nu a câştigat niciodată un vot anual, francezul a fost printre cei mai bine clasaţi în fiecare an.

În total au primit voturi 176 de antrenor, din 50 de ţări. Argentina are cei mai mulţi (18), urmată de Brazilia (17), Spania şi Franţa (14), Germania (13), Italia (11) şi Olanda (9). Anglia este reprezentată de doar trei antrenori, cel mai bine clasat fiind Roy Hodgson, pe 92, în timp ce Italia are trei tehnicieni în primele zece locuri.

Cei mai buni zece antrenori ai deceniului 2001-2010 sunt următorii:

1. Arsene Wenger (Franţa) 156 puncte

2. Sir Alexander Ferguson (Scoţia) 148

3. Jose Mourinho (Portugalia) 135

4. Fabio Capello (Italia) 120

5. Guus Hiddink (Olanda) 112

6. Carlo Ancelotti (Italia) 108

7. Luiz Felipe Scolari (Brazilia) 101

Marcelo Alberto Bielsa (Argentina) 101

9. Rafael Benítez (Spania) 97

10. Marcello Lippi (Italia) 88.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici