Mircea Rednic a reuşit să salveze de la retrogradare formaţia Mouscron

Mouscron, formaţie antrenată de Mircea Rednic, a învins, duminică, scor 2-0, în deplasare, formaţia Kortrijk, în ultima etapă a sezonului regulat din campionatul Belgiei.

546 afișări
Imaginea articolului Mircea Rednic a reuşit să salveze de la retrogradare formaţia Mouscron

Mircea Rednic a reuşit să salveze de la retrogradare formaţia Mouscron

Mouscron avea nevoie neapărată de victorie pentru a mai spera la salvarea de retrogradarea, dar şi de un rezultat negativ al celor de la Westerlo, pe teren propriu, cu Genk. Formaţia antrenată de Mircea Rednic a avut noroc, iar ambele situaţii s-au îndeplinit.

Trezeguet a deschis scorul pentru Mouscron în deplasarea de la Kortrijk, în minutul 34. Mijlocaşul egiptean a fructificat pasa primită de la Markovic. Oaspeţii s-au desprins pe tabelă la cinci minute după pauză, graţiei autogolului lui Kovacevic.

Mouscron s-a impus cu 2-0 şi corobat cu înfrângerea, scor 0-4, a lui Westerlo, pe teren propriu, cu Genk, a reuşit să se salveze de la retrogradare, încheind sezonul regulat pe locul 15, cu 24 de puncte.

Kortrijk - Mouscron 0-2 (Trezeguet 34', Kovacevic aut. 50')

Kortrijk: Sifakis - van Loo, Goutas, Kovacevic, Joaozinho - Pavlovic, D'Haene, van der Bruggen - Chevalier, Saadi, Ouali

Mouscron: Delac - Vojvoda, Arslanagic, Simic, Huyghebaert - Markovic, Hubert, Mohamed, Trezeguet - Diedhiou, Kabasele

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici