Mircea Rednic, antrenor Dinamo: La Dinamo e foame de trofee

Antrenorul echipei Dinamo Bucureşti, Mircea Rednic consideră că partida cu Steaua din semifinalele Cupei României va fi meciul sezonului pentru formaţia din Şoseaua Ştefan cel Mare, care poate rata toate trofeele în acest sezon, dacă va fi eliminată de echipa lui Laurenţiu Reghecampf.

158 afișări
Imaginea articolului Mircea Rednic, antrenor Dinamo: La Dinamo e foame de trofee

Mircea Rednic, antrenor Dinamo: La Dinamo e foame de trofee (Imagine Bogdan Iordache / Mediafax Foto)

În meciul tur disputat pe stadionul Dinamo, cele două formaţii au încheiat la egalitate, scor 0-0. În acest sezon, dinamoviştii n-au pierdut cele cinci dispute din Derby de România, au câştigat o partidă şi au terminat la egalitate celelalte patru meciuri. Pentru a se califica în ultimul act, Dinamo poate obţine şi un rezultat de egalitate, dar cu goluri.

"Este cel mai important şi mai greu meci din acest sezon pentru Dinamo. Un trofeu rămâne un trofeu, de aceea e cel mai important. Ne dorim mult să câştigăm mâine şi să ne calificăm în finala Cupei României. Şi pentru asta trebuie să înscriem cel puţin un gol. E foame de trofee la Dinamo, iar dacă ne calificăm sunt şanse mari să câştigăm şi finala", a spus Mircea Rednic, la conferinţa de presă de marţi, înainte de returul semifinalei cu Steaua din Cupa României.

Tehnicianul lui Dinamo crede că Steaua va fi şi mai motivată după înfrângerea suferită cu Astra, scor 0-2, prin care şi-a diminuat şansele la câştigarea campionatului.

"Ţinând cont că trebuie să înscriem, o să jucăm mult mai ofensiv decât am făcut-o în ultimele meciuri cu Steaua. Vom juca cu un atacant, asta e sigur. Ei aproape au ratat titlul şi vor evolua cu şi mai multă ambiţie. Nu sunt prea multe meciuri cu Steaua. Eu mi-aş dori să joc cât mai multe", a mai precizat tehnicianul lui Dinamo.

Eric Bicfalvi a marcat un gol în acest sezon în Derby de România, în egalul 1-1 din Ştefan cel Mare, în primul meci din play-off.

"Din păcate, pe Eric nu am reuşit să-l recuperăm, el nu va putea juca mâine. Nu are ceva grav, dar noi nu am avut răbdare, el a vrut foarte mult să joace, a riscat şi acum durerea e mult mai mare. Aşa că va lua o pauză de câteva zile pentru a prinde ultimele partide. Este un jucător important pentru noi la mijlocul terenului, acolo unde cred eu că se va decide meciul de mâine", a mai spus Mircea Rednic.

Meciul Steaua - Dinamo, din returul semifinalelor Cupei României, se va disputa miercuri, 20 aprilie, de la ora 21:30, pe Arena Naţională şi va fi arbitrat de Cristian Balaj din Baia Mare.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici