Mircea Rednic, după victoria lui Dinamo cu Chiajna: Să nu aibă impresia că în play-out ne plimbăm

Dinamo a câştigat ultima partidă din cadrul sezonului regular, pe teren propriu, împotriva celor de la Concordia Chiajna, scor 2-1. Antrenorul Mircea Rednic (56 de ani) trage un semnal de alarmă înainte de startul play-out-ului şi spune că toţi jucătorii vor avea şansa să evolueze pentru ”câini”.

1166 afișări
Imaginea articolului Mircea Rednic, după victoria lui Dinamo cu Chiajna: Să nu aibă impresia că în play-out ne plimbăm

Mircea Rednic, după victoria lui Dinamo cu Chiajna: Să nu aibă impresia că în play-out ne plimbăm

Antrenorul dinamovist a vorbit şi despre starea de sănătate a lui Mattia Montini, care a ieşit accidentat în minutul 27, fiind înlocuit cu grecul Athanasios Papazoglou (30 de ani): ”Am profitat ca să pot să-i cert puţin, să nu cumva să aibă impresia că în play-out ne plimbăm. Îmi pare rău că am ajuns aici. Zece puncte din cinci meciuri, vreau să fiu judecat după perioada de pregătire. Au fost şi momente bune în joc, şi momente mai delicate în care am avut şi puţin noroc. O echipă incomodă, aveau talie. Dacă te uiţi pe foaie, sunt jucători cu experienţă, cu calitate, dar uite că nu reuşesc să formeze un grup

E la spital. El a ieşit şi ne-a spus că nu vede cu un ochi (n.r. - Montini). Ăsta e fotbalul, chiar îmi pare rău, sper să nu fie nimic grav. Mă bucur pentru el (n.r. - pentru Papazoglou), îi lipsesc meciuri. În perioada aceasta o să le dau şanse la toţi să joace. Ne pregătim, altceva nu ne-a mai rămas. Eu îi înţeleg, nici condiţiile, nici situaţia noastră în clasament, dar când echipa joacă bine, ai rezultate, si suporterii sunt langa echipă”, a spus Rednic la finalul partidei, la Digi Sport.

După această victorie, Dinamo a urcat pe locul nouă în Liga 1 Betano, cu 32 de puncte, astfel că vor începe play-out-ul cu 16 puncte. Concordia Chiajna rămâne ultima în campionat, cu 18 puncte.

Mattia Montini este golgheterul ”câinilor”, cu şapte reuşite, cu una mai mult faţă de portughezul Diogo Salomao (30 de ani), plecat de la Dinamo la Al-Hazem.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici