Mititelu: O să-i vin de hac lui Dragomir. Nici nu ar mai trebui să fie în funcţie, pentru că e judecat pentru luare de mită

Preşedintele Universităţii Craiova, Adrian Mititelu, a declarat joi că Universitatea Craiova se va constitui parte civilă în procesul în care Dumitru Dragomir este judecat pentru luare de mită în ceea ce priveşte terenul pe care a fost construit actualul sediu al LPF.

26 afișări
Imaginea articolului Mititelu: O să-i vin de hac lui Dragomir. Nici nu ar mai trebui să fie în funcţie, pentru că e judecat pentru luare de mită

Mititelu: O să-i vin de hac lui Dragomir. Nici nu ar mai trebui să fie în funcţie, pentru că e judecat pentru luare de mită (Imagine: Cosmin Motei/Mediafax Foto)

"Pentru el am altă surpriză, dar săptămâna viitoare i-o fac. El are un proces de luare de mită la Tribunalul Bucureşti şi acolo o să vedeţi că Universitatea Craiova se va constitui parte civilă. A prejudiciat Liga foarte mult. În loc să mă protejeze şi să mă premieze că am crescut jucători români, ei îmi iau fotbaliştii cu japca. Eu nu am fost ca celelalte echipe să aduc jucători străini. Cine se crede Mitică Dragomir de pune glugile de coceni la comisii să conducă şi o dă pe aia cu autonome şi independente. O să-i vin de hac lui Dragomir. El nici nu ar mai trebui să fie în funcţie, pentru că e judecat pentru luare de mită. Este singurul caz din România în care un funcţionar trimis în judecată pentru luare de mită faţă de o faptă de serviciul pe care îl are, este încă în funcţie. Ce diferenţă este în Dragomir şi Gheorghe Constantin? Sunt compromisuri făcute pentru alte manevre", a adăugat Mititelu.

În ceea ce priveşte suspendarea de şase luni şi amenda de 150.000 de lei dictată împotriva sa pentru declaraţii calomnioase la adresa lui Dumitru Dragomir, Mititelu a anunţat că va face recurs.

"O să fac un recurs. Mă duc la Daniel Florea care este şi el una dintre rotiţele lui Mitică Dragomir. Nu o să mă judece el corect. O să mă duc la TAS şi o să câştig. Faţa lui Dragomir ascunde ceva. Atât de disperat era că mă voi duce la Adunarea Generală a LPF când se va discuta despre drepturile TV încât m-a suspendat. La licitaţiile publice se fură legal. Dacă vreţi vă scriu în plic cine va fi câştigătorul licitaţiei, dar apoi mă trezesc că mă iau ăia pe la anchete. Vă daţi seama în ce situaţie dezastruoasă este el dacă acest om ne îmbârligă pe toţi", a subliniat Mititelu.

Adrian Mititelu a precizat că în cazul în care comisiile federale îi vor da dreptate fostului manager general al Universităţii Craiova, Victor Piţurcă, în ceea ce priveşte rezilierea unilaterală a contractului, oficialul grupării oltene a anunţat că va apela şi în acest caz la instanţele civile.

"După ce se judecă apelul pentru desfacerea contractului de muncă, mergem la recurs, iar după aceea mergem la Curtea de Apel şi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. La civil, Piţurcă pierde cu 10-0 cu mine", a explicat Mititelu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici