Mititelu spune că Napoli îşi va primi toate drepturile băneşti

Preşedintele Universităţii, Adrian Mititelu, i-a mulţumit tehnicianului Nicolo Napoli, pentru perioada când a antrenat gruparea alb-albastră şi a declarat că italianul îşi va primi toate drepturile băneşti şi chiar prima de obiectiv, de calificare în Europa League, transmite corespondentul MEDIAFAX.

1 afișare

"Nu conduc eu, avem tehnicieni care sunt preocupaţi, eu doar le mai dau idei. Eu îi îndârjesc, le spun ce au de făcut şi cât de mult trebuie să lupte pentru a câştiga meciul din Giuleşti. Nu vreau să mai vorbesc de ce a fost. Aşa am crezut eu că este mai bine pentru echipă. Oricum, vă spun că decizia cu privire la prelungirea contractului lui Napoli era luată încă de acum două luni. Deci problema se mai punea dacă termină sau nu acest campionat. Însă am vrut să creez un şoc la echipă, care să însemne un factor pozitiv în meciurile care mai sunt", a afirmat Adrian Mititelu.

Patronul craiovean nu ştie de nicio înţelegere dintre Nicolo Napoli şi vreo echipă din campionatul românesc, însă i-a urat acestuia multă baftă la viitoarea lui formaţie."Nu ştiu dacă Napoli a semnat vreun contract. Mandatul lui Nicolo Napoli la Craiova a fost unul pozitiv, îi mulţumim pentru tot ce a făcut bun la Universitatea. Trebuie să înţelegem că viaţa antrenorilor la o echipă este strâns legată de rezultate şi de alte lucruri din cadrul echipei, chestiuni care nu se vor afla niciodată şi nu se pot povesti. Reproşurile mele vizavi de Nicolo Napoli rămân în secret, am rămas în relaţii amicale, aşa cred, şi îi doresc mult succes la noua sa echipă, pe care probabil o va antrena de la vară încolo. Nu ştiu ce echipă, însă bănuiesc că, fiind foarte bine văzut, va avea de unde să aleagă.
I-am spus că, în funcţie de progresul pe care îl face peste doi - trei ani, va avea şanse să se întoarcă la Universitatea. Nu ne-am dat cu parul în cap, efectiv am ajuns la o situaţie dificilă. El îşi primeşte în continuare drepturile băneşti, bineînţeles şi prima de Europa League", a susţinut Mititelu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici