Prima pagină » Sport » Mohammed Bin Hammam şi-a retras candidatura de la şefia FIFA

Mohammed Bin Hammam şi-a retras candidatura de la şefia FIFA

Qatariotul Mohammed Bin Hammam, unul dintre cei doi candidaţi la şefia FIFA, a anunţat, duminică, pe blogul său, că se retrage din cursă, după o controversă cu actualul preşedinte, Joseph Blatter.
Mohammed Bin Hammam şi-a retras candidatura de la şefia FIFA
Mediafaxfoto
29 mai 2011, 11:26, Sport

Sunt trist că lupta pentru cauzele în care cred are un astfel de cost: degradarea reputaţiei FIFA. Nu vreau asta pentru FIFA, ar fi de neacceptat. Nu pot admite ca numele de care sunt atât de ataşat să fie dus în noroi din cauza concurenţei între două persoane. Îmi anunţ retragerea din cursa pentru preşedinte„, a scris Bin Hammam, în vârstă de 61 de ani.

Alegerile pentru şefia FIFA sunt prevăzute, miercuri, la Zurich, însă cei doi candidaţi, Mohammed Bin Hammam şi Joseph Blatter, sunt citaţi în faţa Comitetului de Etică al FIFA în cadrul unui caz de presupusă corupţie.