Mourinho: Primul vis a devenit realitate

Antrenorul Jose Mourinho a declarat că primul vis a devenit realitate, după ce Internazionale Milano a câştigat Cupa Italiei, scor 1-0, cu AS Roma, dar mai luptă şi pentru victoria în campionatul Italiei şi în Liga Campionilor, informează Gazzetta dello Sport.

10 afișări
Imaginea articolului Mourinho: Primul vis a devenit realitate

Mourinho: Primul vis a devenit realitate (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Primul vis a devenit realitate. Inter este echipa momentului. Trebuie să luptăm până la final şi să încercăm să mai câştigăm două trofee. Vom lupta pentru a ne îndeplini şi celelalte două vise pe care le mai avem", a declarat Mourinho.

Tehnicianul portughez s-a declarat mulţumit pentru că acum poate spune că în Portugalia, Anglia şi Italia a câştigat toate competiţiile la care a participat.

"Dacă pot rămân la Inter? Evident că pot", a declarat Mourinho, referindu-se la zvonurile conform cărora ar urma să plece de la gruparea din Milano.

Internazionale Milano, cu românul Cristian Chivu integralist, a câştigat Cupa Italia, după ce a învins, miercuri seară, cu scorul de 1-0, echipa AS Roma, în finala disputată pe stadionul Olimpic din Roma.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici