Mureşan: Hora a semnat pe cinci ani cu CFR Cluj

Preşedintele clubului CFR Cluj, Iuliu Mureşan, a declarat, miercuri, agenţiei MEDIAFAX, că mijlocaşul formaţiei Gloria Bistriţa, Ioan Hora, a semnat un contract valabil pe cinci sezoane cu gruparea clujeană.

15 afișări
Imaginea articolului Mureşan: Hora a semnat pe cinci ani cu CFR Cluj

Mureşan: Hora a semnat pe cinci ani cu CFR Cluj (Imagine: Mircea Rosca/Mediafax Foto)

"Noi discutăm de mai mult timp cu cei de la Bistriţa pentru Hora, dar abia astăzi am reuşit să definitivăm transferul. Am semnat şi cu Gloria Bistriţa şi cu Hora. El a semnat pe cinci ani cu CFR. Hora este un jucător tânăr, talentat, component al echipei naţionale de tineret. Sperăm să aibă evoluţii din ce în ce mai bune şi să facă pasul la naţionala mare de la CFR Cluj", a spus Mureşan, care a refuzat să dezvăluie suma de transfer.

În vârstă de 21 de ani, Hora a afirmat pentru site-ul oficial al clubului CFR Cluj că speră să îşi ajute noua echipă să câştige un nou event. "Mă bucur că am ajuns aici şi că am rămas în Ardeal, aproape de casă. Sper să ajut echipa să cucerească un nou event şi să facem o figură cât mai frumoasă în Liga Campionilor. Mi-am împlinit un vis şi abia aştept să joc în compania unor jucători de clasă", a spus Hora.

Mijlocaşul a menţionat că nu îi este teamă de concurenţa pentru titularizare cu ceilalţi jucători din lotul formaţiei ardelene.

"Va fi o concurenţă serioasă, dar nu-mi este teamă, am încredere în mine şi sper să mă integrez cât mai repede. Îi cunosc pe Panin şi Bud, dar nu cred că vor fi probleme de comunicare cu ceilalţi, chiar dacă sunt din alte ţări. Engleza sau, cel mai sigur, limba fotbalului ne va ajuta să trecem de această barieră. Ştiu că pe stadionul "Dr. Constantin Rădulescu" este un public extraordinar, care îşi încurajează frenetic echipa şi ştie să creeze atmosferă. Nu am mai avut parte de aşa ceva până acum, dar sunt sigur că susţinerea lor mă va motiva, iar eu voi da totul să-i fac fericiţi prin evoluţiile mele", a precizat Ioan Hora.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici