Mureşan: În Antalya se va cristaliza primul 11

Echipa CFR Cluj a plecat, joi dimineaţă, în Antalya pentru un stagiu de pregătire de zece zile, preşedintele Iuliu Mureşan declarând că în acest cantonament se va cristaliza formula de bază cu care "feroviarii" vor aborda primele etape ale returului.

15 afișări
Imaginea articolului Mureşan: În Antalya se va cristaliza primul 11

Mureşan: În Antalya se va cristaliza primul 11 (Imagine: Mediafax Foto)

"În primul rând vrem să ne pregătim bine, să nu ne accidentăm. Sigur, e important să obţinem cât mai multe victorii pentru a ne consolida moral, a ne menţine, pentru a avea încredere în noi şi pentru a ne arăta nouă, în primul rând, dar şi la alţii, că suntem o echipă care poate şi merită să ia campionatul. Sigur, în ultimele partide se va folosi o formulă de echipă cu care se va începe campionatul", a afirmat Mureşan.

Oficialul clujean a spus că nu a fost deranjat de vremea neprielnică din primul cantonament. "A fost bine şi în primul stagiu. Un singur antrenament s-a transformat din antrenament la teren în antrenament la sală. În rest, a fost bine. Au fost condiţii bune de fotbal şi de joc. Nu mergem să facem plajă, nici prea multă căldură nu e bine să fie. Vor lipsi câţiva jucători. Şi Pereira şi Emmanuel Kone vor trebui să plece la echipele naţionale. Yssouf Kone cred că nu va pleca pentru că nu a primit viza de Franţa", a completat preşedintele campioanei României.

CFR a plecat pentru un cantonament de zece zile, staff-ul tehnic al campioanei deplasând în Turcia un lot de 26 de jucători. Ardelenii au programate şi trei jocuri de verificare împotriva formaţiilor Litex Loveci (Bulgaria, 7 februarie), GKS Belchatow (Polonia, 9 februarie) şi Slaven Koprivnica (Croaţia, 11 februarie). Conform conducătorilor clujeni, CFR ar mai putea disputa un amical împotriva formaţiei FC Seul (Coreea de Sud), însă data nu a deocamdată stabilită.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici