Mutu: Aştept să fiu convocat la naţională - VIDEO

Atacantul echipei Fiorentina, Adrian Mutu, a declarat, joi, într-un interviu acordat Pro TV, că nu există un conflict între el şi selecţionerul Răzvan Lucescu şi că va răspunde afirmativ în cazul în care va fi convocat la prima reprezentativă.

15 afișări
Imaginea articolului Mutu: Aştept să fiu convocat la naţională - VIDEO

Mutu: Aştept să fiu convocat la naţională (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Nu înţeleg despre ce conflict vorbiţi, pentru că acest conflict dintre mine şi Răzvan nu există. A fost creat doar de presă. Nu am avut nicio discuţie în contradictoriu, niciodată nu ne-am certat sau ceva de genul ăsta. Răzvan e liber să convoace pe cine crede de cuviinţă", a spus Mutu.

Jucătorul a precizat, de asemenea, că nu există probleme nici între el şi căpitanul echipei naţionale, Cristian Chivu. "Din şase în şase luni, acest subiect apare pe prima pagina a ziarelor. Ne cunoaştem de mulţi ani, nu am avut niciodată nicio discuţie, suntem prieteni, aşa cum am fost de mici. Între noi există respect. Sunt sigur că Cristian Chivu va trece peste această perioadă, a fost o accidentare gravă şi sper să revină cât mai repede pe teren", a spus jucătorul Fiorentinei.

Video Sport.ro

Referitor la evoluţia bună la echipa Fiorentina în acest început de an, Mutu a declarat că golurile înscrise reprezintă modul său de a se revanşa pentru afecţiunea primită din partea celor de la clubul italian. "Îmi doresc să fac un retur de campionat foarte bun, îmi doresc să câştig Cupa Italiei şi să avem un parcurs bun în Liga Campionilor. E ambiţia mea de a juca fotbal, de a răspunde afecţiunii cu care am fost primit aici, la Florenţa. Am avut un an 2009 foarte greu, cu multe accidentări şi îmi doream să-mi iau revanşa în momentul în care mă voi simţi bine. Să sperăm că voi înscrie cât mai curând şi pentru naţională. Aştept o telegramă! La echipa naţională nu am prea marcat goluri cu capul, dar mă bucur că am adăugat şi acest procedeu la bagajul meu tehnic. Nu cred că forma mea de acum are ceva de-a face cu scandalurile din ultimul timp", a precizat Mutu.

Atacantul Fiorentinei a comentat şi informaţiile apărute în presă în ultima perioadă: "Au fost multe lucruri care m-au deranjat în zilele trecute. Am fos acuzat că am vândut un meci, ceea ce e o premieră pentru mine... Nu vreau să le răspund celor care m-au acuzat, pentru că mi se pare ceva ridicol. Aceste lucruri sunt lucruri murdare, lucruri mârşave, care nu se fac''.

Atacantul Adrian Mutu a marcat două goluri pentru Fiorentina în partida de miercuri cu Lazio Roma, scor 3-2, care a dus formaţia toscană în semifinalele Cupei Italiei. Mutu, care a fost titular şi a fost înlocuit în minutul 73, a marcat în minutele 9, 44, al treilea gol fiind înscris de Kroldrup '59.

Mutu a înscris şapte goluri pentru Fiorentina în cele cinci meciuri jucate de la începutul anului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici