Mutu cere demisia lui Piţurcă: Trebuie să începem de la zero fără Piţurcă, sunt atâţia antrenori buni

Atacantul Adrian Mutu a declarat, marţi seară, la postul Digi Sport, că Victor Piţurcă ar trebui să plece de conducerea tehnică a echipei naţionale după ratarea calificării la CM 2014, precizând că sunt antrenori buni care îl pot înlocui.

1228 afişări
Imaginea articolului Mutu cere demisia lui Piţurcă: Trebuie să începem de la zero fără Piţurcă, sunt atâţia antrenori buni

Adrian Mutu (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

''Acum ar trebui să începem de la zero. Fără Mutu, fără Piţurcă, totul de la zero şi să creştem. Avem atâţia antrenori buni, Olăroiu, Reghecampf, Contra, Petrescu şi aşa mai departe. Şi cu jucători noi să începem să construim. Altfel ce facem? Nu era important să fiu eu pe teren cu Grecia. Nu e vorba numai de mine, ci şi de Ştefan Radu, de Rădoi, de Săpunăru, de Sânmărtean şi chiar Chivu. Ei trebuiau convinşi să ajute România să se califice la acest Campionat Mondial. Eu cred că Piţurcă a pus orgoliul său mai presus de interesul sportiv al României. Aici nu e un război între mine şi Piţurcă, vorbesc în calitate de jucător care a făcut parte din echipa naţională'', a spus Mutu.

El a afirmat că dacă va veni un alt selecţioner poate va avea ocazia unui meci de retragere de la prima reprezentativă. ''Eu nu mai sunt viitorul echipei naţionale la 35 de ani. Dar cât timp e Victor Piţurcă pentru mine este închis (n.r. – la echipa naţională). Dar dacă vine un alt antrenor poate mai am şi eu loc de un meci de retragere. Eu nu zic să îşi dea demisia Piţurcă şi vin eu să fac la naţională la 35 de ani... să fim serioşi. Dar o zic pentru binele echipei naţionale'', a explicat atacantul.

Mutu susţine că şi-a dorit foarte mult să joace în barajul cu Grecia dar nu a fost lăsat. ''Am trăit meciul ca orice român, cu dorinţa de a întoarce acel 1-3 de la Atena şi cu nervii care au venit după aia. Mai ales că eu sunt implicat pe de o parte în lucrul ăsta. Am simţit că am vrut să fiu acolo (n.r. – la naţională) dar nu am fost lăsat. Nu vreau să spun că eu trebuia să fiu în primul unsprezece, dar puteam să fiu în lot. Pentru că naţionala avea nevoie şi de rezerve cu experienţă. Piţurcă a zis după meci cu Grecia că nu avem jucători de valoare pe banca de rezerve. Păi i-a omorât pe toţi de pe banca de rezerve. Şi a zis că a adus şi el oamenii pe care i-a avut. Păi atunci printre toţi proştii ăia nu putea să fie şi Adi Mutu un alt prost?'', a menţionat Mutu.

Atacantul este de părere că Grecia nu este valoric peste România şi consideră că echipa naţională trebuia să atace după înfrângerea cu 1-3 din tur. ''Eu cred că trebuia să atacăm tot meciul. Luam gol, atacam iar, se termina 7-5 sau 8-5 pentru noi. Aşa am făcut un meci să nu pierdem ca să spui că Grecia a fost mai bună. Păi eu zic că Grecia nu e mai bună ca noi. Nu am zis că grecii sunt chiftele, dar nu poţi să îi baţi dacă nu ataci. Ce fotbalişti au? În afară de Samaras ăla la nivel internaţional ce fotbalişti au ? Ăla de ne-a dat golurile (n.r. - Mitroglou) a mai dat goluri aşa prin Liga Campionilor, dar nici nu îi ştiu numele. În afară de Samaras şi numărul 10 ăla nu ştiu de la ei. Eu spun că Grecia şi România sunt aproape la acelaşi nivel ca valoare'', a precizat jucătorul formaţiei Ajaccio.

Fotbalistul a mai declarat că nu a greşit deloc în relaţia cu Victor Piţurcă şi că pentru că l-a ajutat în 2005 l-a răsplătit calificându-l la Campionatul European. ''Eu joc la club, nu am avut nicio problemă cu Ravanelli. Eu cred că am jucat peste 85 la sută din meciuri. În relaţia personală cu Piţurcă nu cred am greşit cu nimic. Eu când am venit la naţională am venit şi cu o zi mai devreme, am stat şi în cantonament când nu trebuia să stau... Bineînteles că în timpul meu liber nu am fost uşă de biserică, dar asta nu ar trebui să-l deranjeze pe selecţioner. Domnul Piţurcă m-a ajutat şi mi-a dat o mână de ajutor în 2005, când a fost suspendarea cu Chelsea. Atunci m-a convocat când nu trebuia să fiu convocat, recunosc. Dar după aia l-am calificat la Campionatul European. Peste 60 la sută din golurile din grupă ale echipei naţionale au fost date de mine. Dacă nu mă înşel atunci am fost şi golgheterul grupei. Să vorbim însă despre ce nu a făcut Victor Piţurcă, pentru că nu ne-am calificat la un Campionat Mondial'', a menţionat atacantul.

Piţurcă este''primitiv'' în ceea ce priveşte pregătirea unui meci al echipei naţionale, este de părere Adrian Mutu. ''Piţurcă e primitiv în tot ceea ce însemnă pregătire. E foarte bun selecţioner, recunosc. Dar au trecut anii peste el. Dacă începem o şedinţă video înainte de meci cu Ungaria cu faptul că Ungaria are 2 milioane de locuitori şi 700.000 de metri pătraţi . Asta e pregătire? E din anii ’50-’60. Aşa începea o şedinţă video, da. O spun eu, dacă nu mă credeţi pe mine să îi întrebaţi pe ceilailţi dacă au curaj să spună. Păi câteodată ne uităm la aceleaşi meciuri de mai multe ori. Meciurile adversarelor noastre. Iar şedinţele durează patru ore. Când jucăm cu Andorra, ne spune că e o echipă foarte bună şi să nu o subestimăm. Iar dacă jucăm cu Olanda atunci ne spune că e o echipă foarte, foarte bună. Deci toate sunt foarte, foarte bune. Şi după aia e linişte totală o oră şi jumătate cât durează un meci”, a afirmat Mutu.

De asemenea, el a adăugat că Piţurcă întreţine ''o atmosferă dictatorială'' la prima reprezentativă şi îi motivează în sens negativ pe jucători. ''Să nu îl joci pe Maxim în Grecia când e în formă şi toată Germania vorbeşte de el... Maxim putea să îl pună în valoare pe Marica. Păi Marica în dubla asta a fost absent pentru că nu a avut o minge. Piţurcă are un ochi foarte bun la jucători, dar nu poate să îi motiveze. Îi motivează într-un sens negativ. Întreţine o atmosferă dictatorială, aşa. Le ia laptopurile, telefoanele la băieţi. Suntem în 2013, unii mai au familii, nu poţi să faci aşa ceva, nu suntem în comunism. Dacă eu nu spun adevărul văd că nu îl spune nimeni. Vorbesc eu şi o să îmi sară toată lumea în cap, dar pe mine nu mă interesează. Eu spun ceea ce gândesc şi am conştiinţa împăcată'', a mai spus Mutu.

Reprezentativa de fotbal a României a ratat calificarea la Cupa Mondială din Brazilia, după ce a încheiat la egalitate, marţi seară, pe Arena Naţională, scor 1-1, cu selecţionata similară a Greciei, în manşa retur a barajului de accedere la turneul final din 2014. În tur, tricolorii au pierdut, la Pireu, cu scorul de 1-3.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

  

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici