Mutu, nota 10 după evoluţia din meciul cu AC Milan

Site-ul fiorentinanews.com i-a acordat nota 10 atacantului Adrian Mutu, după evoluţia jucătorului în partida pe care echipa AC Fiorentina a terminat-o la egalitate, scor 1-1, luni, în deplasare, cu formaţia AC Milan, în etapa a II-a a campionatului Italiei.

1 afișare
Imaginea articolului Mutu, nota 10 după evoluţia din meciul cu AC Milan

Mutu, nota 10 după evoluţia din meciul cu AC Milan

"S-a mişcat foarte bine, a coborât şi la mijlocul terenului, a marcat golul egalizator şi a adus bucuria fotbalului pe San Siro. Dacă mai exista vreun dubiu, fenomenul Fiorentinei este Mutu: «cel care luminează intens»", a scris sursa citată.

"Mutu este liderul Fiorentinei şi acest lucru se vede nu numai în joc, ci şi atunci când ţipă pe teren la colegii săi. Împotriva Milanului a marcat cu o lovitură de cap, care nu este specialitatea sa. A fost peste tot ca un adevărat lider, dar a fost şi ghinionist atunci când a ratat o mare ocazie ce putea să aducă explozia pe San Siro", a scris site-ul fiorentina.it, care i-a acordat nota 8,5.

Site-urile calciotoscano.it, firenzeviola.it şi agenţia Datasport l-au nota cu 7,5 pe internaţionalul român. "Fenomenul. A marcat un gol cu capul şi a mai ratat o ocazie uriaşă. De neînvins", a scris calciotoscano.it.

"A pus permanent în dificultate defensiva Milanului prin driblingurile sale. Golul marcat îi aparţine în totalitate", a notat Datasport, în timp ce firenzeviola.it a scris că: "Mutu este fenomenul Fiorentinei. Încă o dată, românul şi-a demonstrat valoarea incomensurabilă".

Cotidianul Il Giornale şi site-ul violanews.com i-au acordat nota 7 lui Mutu. "De unul singur a ţinut piept Milanului şi a reuşit să scoată o remiză. Din duelul său cu Gattuso au ieşit scântei", a scris Il Giornale.

"Deşi a fost marcat strâns, românul a fost «naşul» Milanului. A fost cel mai periculos om al Fiorentinei", a scris violanews.com.

În schimb, site-ul goal.com şi cotidianul Corriere della Sera l-au nota cu 6,5 pe internaţionalul român. "Mutu este inima Fiorentinei. Dacă în prima repriză nu a ieşit la rampă, în partea a doua şi-a arătat întreaga valoare. A jucat fără teamă în faţa lui Gattuso şi a câştigat. Golul a fost un premiu just pentru prestaţia sa din teren", a scris goal.com.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici