Mutu s-a accidentat în meciul cu AS Roma

Atacantul echipei Fiorentina, Adrian Mutu, accidentat înainte de pauza meciului cu AS Roma, pierdut, duminică, scor 0-1, a fost diagnosticat de medicii formaţiei toscane cu traumatism contuziv cu entorsă la genunchiul stâng, care i-a afectat şi ligamentul colateral median intern.

1 afișare
Imaginea articolului Mutu s-a accidentat în meciul cu AS Roma

Mutu s-a accidentat în meciul cu AS Roma

Potrivit site-ului oficial al AC Fiorentina, în urma traumatismului "a fost solicitat compartimentul intern al genunchiului, în special ligamentul colateral median". Internaţionalul român va fi supus, luni, unui control amănunţit, pentru a se stabili cu exactitate natura accidentării.

Mutu s-a accidentat la genunchiul stâng în minutul 39, la un duel cu portarul echipei AS Roma, Doni. Atacantul a primit îngrijiri la marginea terenului şi a fost apoi înlocuit de Papa Waigo, în minutul 43.

Site-ul fiorentinanews.com a notat că etapa a XXIV-a din Serie A este una pe care Mutu trebuie să o uite cât mai repede: "Învinsă poate nemeritat, Fiorentina l-a pierdut şi pe Mutu, accidentat, deşi sperăm să fie ceva uşor. Pentru el cu siguranţă nu a fost o etapă de ţinut minte, şi pentru că a ratat două ocazii foarte bune". Sursa citată l-a notat pe Mutu cu 5.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici