„Mă bucură foarte mult revenirea domnului Piţurcă. El cunoaşte foarte bine atmosfera echipei naţionale şi o să aducă un plus. E important să respectăm dorinţa suporterilor şi să ne calificăm. Am vorbit cu domnul Piţurcă chiar în timp ce veneam spre Buşteni, dar nu o să vă spun ce, e mai bine aşa”, a afirmat Mutu, care şi-ar dori ca jucătorii Mirel Rădoi şi Cristian Chivu să revină şi ei la prima reprezentativă.
Adrian Mutu şi judoka Alina Dumitru au primit, miercuri, titlul de cetăţeni de onoare ai oraşului Buşteni (Prahova). După festivitate, Mutu şi Alina Dumitru au participat la o recepţie organizată de Primăria Buşteni.
Cu acest prilej, Mutu i-a invitat pe primarul Emanoil Savin şi pe consilierii locali la meciurile noii sale echipe, Cesena.