Napoli: Este o victorie importantă ce ne menţine în grafic pentru Europa

Tehnicianul Univesităţii Craiova, Nicolo Napoli, a declarat că victoria obţinută de echipa sa, scor 2-0, pe teren propriu, cu Gaz Metan Mediaş, menţine formaţia olteană în luptă pentru un loc de cupă europeană la finalul acestui sezon, trasmite corespondentul MEDIAFAX.

1 afișare

"Sunt mulţumit de jocul echipei, este o victorie importantă pentru noi şi trei puncte care ne menţin în grafic pentru Europa. Băieţii s-au dăruit în faţa unei echipe ce merită să rămână în Liga I, după jocul care îl prestează", a punctat Napoli.

Antrenorul echipei din Bănie a făcut câteva referiri la informaţiile apărute, la începutul acestei săptămâni, legate de posibilitatea ca Universitatea Craiova să nu primească licenţa de prima ligă pentru sezonul următor: "Sincer să fiu ne-au afectat zvonurile cu licenţa, şi posibila retrogradare. Suntem siguri totuşi că cei din club vor rezolva acest lucru şi la anul vom juca tot în prima ligă şi în cupele europene".

Finanţatorul clubului Universitatea, Adrian Mititelu, a declarat, luni, că are informaţii că se încearcă retrogradarea echipei din Craiova, precizând că directorul compartimentului de licenţiere din cadrul FRF, Viorel Duru, le-a transmis angajaţilor grupării oltene că îi "aşteaptă" Liga a II-a.

De cealaltă parte, tehnicianul echipei Gaz Metan, Cristian Pustai, a declarat că echipa sa nu a evoluat în partida de la Craiova, aşa cum şi-a propus înainte de meci. "Nu vreau să dau vina pe absenţele de jucători din echipă. Am venit să jucăm şi să obţinem puncte, dar din păcate nu am reuşit. Am mai spus-o de atâtea ori, Craiova joacă un fotbal de calitate şi s-ar face o crimă dacă s-ar lua decizia ca Universitatea să fie retrogradată. Nu cred în aceste zvonuri, ar fi păcat de această mare echipă", a punctat Pustai.

Formaţia Universitatea Craiova s-a impus, miercuri, în faţa echipei Gaz Metan Mediaş, cu scorul de 2-0 (1-0), într-o partidă disputată pe teren proproiu, în etapa a XXIX-a a Ligii I. Golurile au fost marcate de Florin Costea '38, Dina '69

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici