Naţionala feminină de volei a României a ratat calificarea la Campionatul European din 2017

Echipa naţională feminină de volei a României a ratat calificarea la turneul final al Campionatului European din 2017, după ce a fost eliminată duminică, în setul de aur, de Ungaria.

430 afișări
Imaginea articolului Naţionala feminină de volei a României a ratat calificarea la Campionatul European din 2017

Naţionala feminină de volei a României a ratat calificarea la Campionatul European din 2017 (Imagine: Sebastian Sascu/ Arhiva Mediafax Foto)

În returul barajului de calificare, Ungaria s-a impus pe teren propriu cu scorul de 3-1 (14-25, 25-22, 27-25, 25-19). În tur, România se impusese cu 3-0, astfel că s-a jucat setul de aur, care a fost câştigat de maghiare cu 15-13.

În setul al treilea, România a fost de trei ori la doar o minge de calificare la turneul final. Tricolorele, antrenate în această campanie de calificare de către italianul Davide Alessandro Delmati, au avut două mingi de set şi de calificare: au condus cu 24-22, şi 25-24, dar au pierdut setul cu 27-25. Dacă ar fi câştigat setul, atunci scorul devenea 2-1 pentru România, care se califica la turneul final al Campionatului European.

Cele mai bune jucătoare din echipa României au fost Ana Cristina Cazacu, cu 22 puncte, şi Adina Salaoru, cu 15 puncte.

La turneul final al Campionatului European care va avea loc în Georgia şi Azerbaidjan vor juca, în afara gazdelor, Rusia, Olanda, Serbia, Turcia, Germania, Italia, Belgia, Polonia, Croaţia, Bulgaria, Belarus, Cehia, Ucraina şi Ungaria.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici