Negoiţă: Nu se pune problema ca Ţălnar să plece de la Dinamo

Acţionarul FC Dinamo, Ionuţ Negoiţă, şi-a declarat, luni, prin intermediul site-ului oficial al clubului, susţinerea faţă de antrenorul Cornel Ţălnar, despre care a afirmat că a reuşit să obţină rezultate importante în câteva luni.

164 afișări
Imaginea articolului Negoiţă: Nu se pune problema ca Ţălnar să plece de la Dinamo

Ionuţ Negoiţă (Imagine: Bogdan Iordache/Mediafax Foto)

"Dinamo renaşte atât din punct de vedere organizatoric, cât şi al rezultatelor pe plan intern. Este un moment favorabil pentru toţi dinamoviştii, iar «prietenii» clubului nostru nu au linişte! Am plecat de pe locul 7 la începutul returului, începem să contăm şi mă bucur că avem susţinerea necondiţionată a fanilor noştri. La Dinamo e linişte, să ştie toată lumea! Regretăm speculaţiile apărute în presă în ceea ce-l priveşte pe antrenorul Cornel Ţălnar. Sunt convins că vor mai apărea şi alte invenţii, dar un lucru este clar: Ţălnar are toată susţinerea noastră! Despre ce vorbim? Ţălnar este un antrenor valoros, un dinamovist dedicat, a reuşit să obţină rezultate importante în câteva luni. Nu se pune problemă să plece de la Dinamo!", a declarat Negoiţă.

Oficialul dinamovist se gândeşte la un loc în clasamentul Ligii I care să permită participarea în Liga Europa ca la un vis: "Sunt în permanent contact cu antrenorul nostru pentru a asigura toate condiţiile pentru a face performanţă: sprijin financiar, condiţii de pregătire, alimentaţie. Dinamo este la această oră singurul club din România cu salariile la zi, cantonamentul de la Săftica a fost modernizat la finalul anului trecut, lucrăm la proiecte pentru suporteri, pentru imaginea clubului, pentru brandul Dinamo! Rămâne un vis să terminăm pe un loc de cupă europeană la finalul acestui sezon. Să sperăm că, împreună cu suporterii, vom reuşi! Ar fi un vis devenit realitate".

În 2013, Dinamo, sub conducerea tehnică a antrenorului Cornel Ţălnar, a obţinut cinci victorii, fiind învinsă o singură dată, în deplasare, de Petrolul Ploieşti.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici