Neymar va semna un contract pe cinci sezoane cu FC Barcelona

Atacantul brazilian Neymar da Silva Junoir, care a anunţat că va juca din sezonul viitor la FC Barcelona, va semna, luni, un contract pe cinci ani cu formaţia catalană.

401 afișări
Imaginea articolului Neymar va semna un contract pe cinci sezoane cu FC Barcelona

Neymar da Silva Junoir (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

"FC Barcelona şi FC Santos au ajuns la un acord pentru transferul lui Neymar da Silva Junoir. Atacantul brazilian va semna un contract pe cinci sezoane cu Barcelona", se arată în comunicatul clubului spaniol, pe site-ul oficial al grupării.

Neymar, anunţase sâmbătă seară, pe un site de socializare, că va juca din sezonul viitor la formaţia FC Barcelona. "Luni voi semna contractul cu Barcelona. Vreau să le mulţumesc fanilor lui Santos pentru cei nouă ani incredibili petrecuţi împreună", a scris Neymar.

Internaţionalul brazilian în vârstă de 21 de ani va juca, astăzi, ultimul meci pentru FC Santos.

Neymar mai avea contract cu Santos până în vara anului 2014, dar conducătorii clubului brazilian i-au permis să negocieze cu Barcelona şi Real Madrid.

Conform presei braziliene, Barcelona va plăti 28 de milioane de dolari, iar Neymar va primi un salariu de şapte milioane de euro anual.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici