Nicolae Dică, antrenor FCSB, după victoria cu Sepsi: Nu mai avem voie să arătăm ca în această seară

FCSB a învins Sepsi şi pleacă la drum în play-off de la două puncte în spatele CFR-ului, dar Nicolae Dică nu e pe deplin mulţumit de prestaţia fotbaliştilor săi în partida jucată pe Arena Naţională

248 afișări
Imaginea articolului Nicolae Dică, antrenor FCSB, după victoria cu Sepsi: Nu mai avem voie să arătăm ca în această seară

Nicolae Dică, antrenor FCSB, după victoria cu Sepsi: Nu mai avem voie să arătăm ca în această seară

Tânărul tehnician al vicecampioanei a acuzat atitudinea nepotrivită pe care Gnohere şi colegii săi au avut-o în prima repriză, în care Sepsi a avut marile ocazii: "Am pierdut mingi în zona centrală în prima repriză, cei de la Sepsi şi-au creat ocazii. În repriza a doua am jucat mai bine, nu le-am mai dat şansa să-şi creeze ocazii, a fost ceva mai bine. Dar nu avem voie să mai arătăm cum am arătat în această seară, chiar dacă a fost frig şi terenul nu a fost cum trebuie. Nu trebuia să facem o astfel de partidă, dar importante sunt cele trei puncte. Clar că am suferit după meciul cu Lazio, dar trebuie să-l uităm. Cum am spus după joc, consider că am făcut lucruri bune în Europa. Azi nu am intrat concentraţi, nu am avut o atitudine bună şi asta era să ne coste", a spus Dică, la Digi Sport.

Cu Bălaşa, Tănase şi Benzar accidentaţi, Dică a explicat ce s-a întâmplat cu primii doi, apoi a mutat atenţia spre lupta pentru titlu: "Bălaşa a cerut schimbare pentru că se simţea rău, Tănase e accidentat la gleznă, n-am avut ce face şi a trebuit să-i schimb. L-am introdus pe Budescu la pauză, am vrut să fim mai ofensivi, să scoatem mingea la margine şi, apoi, să o aducem în zona centrală. La cum este temperatura, ne va fi foarte greu la Sibiu. Va fi un meci de luptă, dar trebuie să fim pregătiţi pentru acest lucru. Mai sunt zece etape de jucat, nu e o diferenţă mare faţă de CFR, dar trebuie să avem evoluţii mult mai bune decât am avut în această seară. Nu comentez despre Dinamo, mă gândesc la echipa mea, mă interesează ce face echipa mea, nu ce fac celelalte echipe", a adăugat fostul playmaker din Ghencea.

Înaintea meciului Astra - Dinamo 2-0, Dică a pus presiune pe Edi Iordănescu, dar spune că micul conflict s-a stins după un schimb de mesaje: "Nu am nicio problemă cu Edi Iordănescu, am avut un schimb de mesaje cu el. Îl felicit pentru ce a făcut la Astra, eu doar mi-am spus doar părerea, nu am făcut nicio aluzie la el. Nu am nimic cu Edi, îl felicit pentru acest sezon, îl cunosc de când era antrenor secund la Steaua şi eu eram jucător. Nu vreau să intru în polemică cu el, nu sunt genul".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici