O Jogo: Săpunaru a negociat până dimineaţă transferul la FC Porto

Cotidianul O Jogo scrie că fundaşul rapidist Cristian Săpunaru a negociat, în noaptea de duminică spre luni, transferul la FC Porto, iar jucătorul s-ar putea alătura încă de astăzi campioanei Portugaliei.

136 afișări
Imaginea articolului O Jogo: Săpunaru a negociat până dimineaţă transferul la FC Porto

O Jogo: Săpunaru a negociat până dimineaţă transferul la FC Porto (Imagine: Mediafax Foto)

"Săpunaru a venit în Germania, unde echipa FC Porto se află în stagiu de pregătire la Marienfeld, lângă Dusseldorf. Jucătorul a ajuns la Dusseldorf la ora locală 21.00 şi s-a întâlnit la un hotel cu Antero Henrique, director general la FC Porto, pentru rezolvarea detaliilor transferului. După ce a ajuns la un acord cu Rapid privind transferul jucătorului, care urmează să includă cedarea lui Joao Paulo şi a altui fotbalist la clubului român, FC Porto încearcă să îndeplinească solicitările lui Săpunaru", a notat O Jogo.

Sursa citată a mai arătat că negocierile au fost dificile: "Negocierile au continuat în noaptea de duminică spre luni, dar convingerea generală este că se poate ajunge la un acord care să-i permită lui Săpunaru să semneze pe patru ani şi să se alăture lotului încă de astăzi. Totuşi, oficialii portughezi sunt inflexibili în ceea ce priveşte posibilitatea oferirii unei sume ce ar putea destabiliza echipa".

Pentru O Jogo, Săpunaru este unul dintre cei mai promiţători fundaşi din fotbalul european şi va ocupa locul lăsat liber de plecarea lui Bosingwa la Chelsea.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici