OFICIAL: Ciprian Marica va juca la Getafe

Clubul spaniol Getafe a anunţat, vineri, pe site-ul oficial, achiziţionarea atacantului român Ciprian Marica, în vârstă de 27 de ani, liber de contract după plecarea de la Schalke 04.

1175 afișări
Imaginea articolului OFICIAL: Ciprian Marica va juca la Getafe

Ciprian Marica a fost cumpărat de Getafe (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Atacantul internaţional român Ciprian Andrei Marica este noul jucător al formaţiei Getafe", se arată într-un comunicat postat pe site-ul oficial, fără a fi precizată perioada pe care a semnat jucătorul.

Preşedintele clubului Getafe, Angel Torres, anunţase joi seară, după meciul cu Celta Vigo, scor 2-0, că gruparea pe care o conduce a obţinut serviciile atacantului Ciprian Marica.

"Getafe l-a achiziţionat pe românul Ciprian Marica, prezent pe Coliseum Alfonso Perez pentru a urmări partida cu Celta. Acest lucru a fost confirmat de Angel Torres, preşedintele clubului madrilen, la finalul meciului. Oferta de la Rayo Vallecano a fost insuficientă pentru jucător", a scris Marca.

Ciprian Marica, liber de contract după ce i-a expirat în această vară înţelegerea cu echipa Schalke 04, a mai fost dorit în ultima perioadă de Rayo Vallecano, Tottenham Hotspur, Newcastle United, Arsenal Londra şi AC Fiorentina.

Getafe ocupă locul 9 în campionat, după şase etape, iar duminică va juca în compania echipei Espanol, la care este legitimat Gabriel Torje.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici