Omagiu adus victimelor incendiului de la clubul Colectiv, în minutul 41 al meciului ACS Poli-Dinamo - FOTO

Un omagiu a fost adus, sâmbătă seară, la meciul ACS Poli Timişoara - Dinamo, din etapa a XVII-a a Ligii I, victimelor incendiului de la clubul Colectiv, de săptămâna trecută, în minutul 41 al partidei jocul fiind întrerupt pentru scurt timp pentru a marca numărul persoanelor decedate.

1251 afișări
Imaginea articolului Omagiu adus victimelor incendiului de la clubul Colectiv, în minutul 41 al meciului ACS Poli-Dinamo - FOTO

Omagiu adus victimelor incendiului de la clubul Colectiv, în minutul 41 al meciului ACS Poli-Dinamo (Imagine: Sebastian Tataru/Mediafax Foto)

În minutul 41 al partidei, crainicul stadionului din Timişoara a anunţat: "Suntem cu 41 mai puţini", moment în care jucătorii s-au oprit şi intreg stadionul a început să aplaude. De asemenea, suporterii au scandat: "Colectiv".

Înainte de startul jocului, la mijlocul terenului s-au strâns mai mulţi copii şi tineri cu pelerine albe şi care ţineau câte o lumânare în mână. La marginea terenului, în spatele unei porţi, s-a format o cruce din lumânări.

Atât înainte de start, cât şi pe parcursul jocului, pe panourile de pe marginea terenului au rulat numele persoanelor decedate în incendiul de la clubul Colectiv.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici