Oraşul în care s-ar putea muta Leonard Doroftei, după conflictul cu autorităţile din Ploieşti

Leonard Doroftei (48 de ani) e gata să părăsească Ploieştiul natal şi să-şi continue viaţa în Bucureşti, după conflictul deschis pe care l-a avut cu autorităţile din oraşul natal.

23546 afișări
Imaginea articolului Oraşul în care s-ar putea muta Leonard Doroftei, după conflictul cu autorităţile din Ploieşti

Oraşul în care s-ar putea muta Leonard Doroftei, după conflitul cu autorităţile din Ploieşti

Odată retras din cariera de sportiv profesionist, fostul campion mondial WBA la categoria semi-uşoară şi-a investit banii într-o afacere în centrul oraşului Ploieşti. A deschis pe spaţiul primit de la Primărie "Doroftei Pub", un bar care s-a bucurat de un mare succes la început, dar lucrurile s-au complicat în urmă cu mai bine de un an, când fostul mare sportiv a fost înştiinţat că trebuie să părăsească spaţiul respectiv pentru că acea clădire prezintă un risc seismic ridicat.

Imediat, "Moşul" s-a adresat instanţei, a recâştigat spaţiul, însă şicanele din partea autorităţilor din Ploieşti au continuat şi barul său nu a mai primit licenţa de funcţionare. Obligat să plece din centrul oraşului, unde afacerea mergea foarte bine, Doroftei s-a mutat lângă stadionul "Ilie Oană", la periferie, iar cifrele au început să scadă. În zilele de meci, când zona e populată de suporteri, barul său nu are voie să vândă băuturi alcoolice, ceea ce face ca profitul să scadă şi afacerea să nu mai devină rentabilă. În plus, în lipsa banilor, Doroftei e obligat să-şi servească singur puţinii clienţi, iar soţia sa, Monica, se ocupă de bucătărie.

În acest context, "Moşul" nu vrea să mai aibă de-a face cu oraşul natal şi e decis să-şi mute afacerea în Bucureşti, unde e gata să deschidă şi un club de box dedicat copiilor care-şi doresc să-i calce pe urme.

Unul dintre cele mai populare baruri cu tematică sportivă din România, cel al lui Leonard Doroftei, deschis în urmă cu aproape un deceniu în oraşul natal, Ploieşti, şi-a continuat povestea începând cu octombrie 2017: "Mor de foame, am fost aruncat ca o măsea stricată!", urla ca din gură de şarpe marele campion, în urmă cu un an.

Pub-ul fostului pugilist, acum în vârstă de 48 de ani, era amplasat într-o clădire cu risc seismic ridicat, iar oficialităţile au decis evacuarea.

Deşi campionul mondial la box profesionist a susţinut că e revoltat de modul în care autorităţile din oraşul prahovean l-au tratat, în cele din urmă, Moşu' a găsit soluţia. "Am participat la o licitaţie pe care am câştigat-o. Aşa că voi deschide o afacere chiar la stadion. Se va numi tot Doroftei Pub. Îi astept pe toţi suporterii să-mi treacă pragul, dar şi pe jucătorii de la Petrolul să bea o cafea la mine. Îi asigur pe toţi că doar la mine vor putea comanda mâncarea campionilor", explica entuziast, în octombrie 2017, fostul mare pugilist fără să anticipeze că mutarea într-o zonă periferică îi va afecta business-ul: "Chiar dacă din punct de vedere al spaţiului noua locaţie nu este atât de mare ca precedenta, voi face tot posibilul să arate foarte bine, iar oamenii să vină cu plăcere la mine".

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici