Pandurii anunţă că Petre Grigoraş a semnat un contract până în 2016

Clubul Pandurii Târgu Jiu a anunţat, pe site-ul oficial, că antrenorul Petre Grigoraş a semnat un contract valabil până în iunie 2016, el urmând să fie prezentat astăzi într-o conferinţă de presă.

75 afișări
Imaginea articolului Pandurii anunţă că Petre Grigoraş a semnat un contract până în 2016

Petre Grigoraş (Imagine: Cosmin Dan/Mediafax Foto)

Petre Grigoraş va fi ajutat la Pandurii de un staff format din Marian Dinu şi Dorian Gugu, antrenori secunzi, Dan Moţei, antrenor cu portarii şi Gheorghe Avram, preparator fizic.

Conferinţa de presă în care va fi prezentat noul antrenor al echipei Pandurii Târgu Jiu este programată astăzi pentru ora 15.00 în timp ce primul antrenament condus de Petre Grigoraş va fi la ora 16.30.

Petre Grigoraş preia conducerea tehnică a formaţiei gorjene de la Cristian Pustai, cel care îi succedase la finalul mandatului precedent. Grigoraş a mai condus Pandurii Târgu Jiu între 4 octombrie 2010 şi 15 ianuarie 2013.

Tehnicianul Cristian Pustai şi-a reziliat, miercuri, de comun acord contractul cu gruparea gorjerană, motivându-şi decizia prin faptul că echipa s-a îndepărtat de obiectivul stabilit, participarea într-o cupă europeană.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici