Paolo Rodella, după audierea în cazul Mutu: Varianta reducerii salariului este cea mai plauzibilă

Avocatul Paolo Rodella a declarat că apărătorii atacantului Adrian Mutu au respins cu fermitate, la audierile ce au avut loc miercuri, la liga italiană, cererea Fiorentinei de a nu-i plăti jucătorului salariul în perioada suspendării, fiind luată în calcul varianta reducerii retribuţiei acestuia.

11 afișări
Imaginea articolului Paolo Rodella, după audierea în cazul Mutu: Varianta reducerii salariului este cea mai plauzibilă

Paolo Rodella, după audierea în cazul Mutu (Foto): Varianta reducerii salariului este cea mai plauzibilă (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Au fost discuţii, însă nu pot să spun când va fi anunţată decizia. Noi am respins cu fermitate cererea clubului Fiorentina de a nu plăti deloc salariul jucătorului în cele nouă luni de suspendare. Cred că cealaltă variantă oferită de club, privind reducerea salariului, este cea mai plauzibilă în vederea unei soluţii finale", a declarat avocatul lui Mutu, Paolo Rodella, pentru Radioblu, informează violanews.com.

Miercuri, Comisia de arbitraj din cadrul Ligii Profesioniste de Fotbal din Italia a analizat cererea grupării Fiorentina de a nu-i plăti integral salariul jucătorului român Adrian Mutu pe perioada cât acesta a fost suspendat, după ce a fost depistat pozitiv cu sibutramină la începutul acestui an.

Potrivit site-ului violanews.com, Mutu a primit de la Fiorentina suma de 500.000 de euro din ianuarie, când a fost depistat pozitiv, până pe data de 19 aprilie, când a fost suspendat, iar pentru cele 5 luni de la data suspendării, jucătorul ar mai fi trebuit să primească 800.000 de euro.

Mutu va putea reveni pe teren după data de 29 octombrie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici