Pardo a semnat pe patru ani cu Rapid

Directorul general al FC Rapid, Constantin Zotta, a declarat agenţiei MEDIAFAX că portarul spaniol al echipei Iraklis, Urko Pardo, a semnat, marţi noapte, un contract valabil patru ani cu gruparea giuleşteană.

15 afișări
Imaginea articolului Pardo a semnat pe patru ani cu Rapid

Pardo a semnat un contract pe patru ani cu Rapid (Imagine: www.fcbarcelona.com)

“În această noapte, la ora 2.00, am ajuns la un acord cu Pardo. El a semnat un contract pe patru ani cu noi. Ne bucurăm foarte mult că am reuşit să obţinem semnătura lui. Este un portar valoros care poate ajuta Rapidul să-şi îndeplinească obiectivele din acest sezon”, a spus, miercuri, Zotta.

Oficialul giuleştean a explicat că Pardo se va alătura, miercuri seară, lotului condus de Jose Peseiro, aflat într-un turneu de pregătire în Elveţia. "Acum sunt cu el la Salonic, dar până diseară ajungem în Elveţia. Iar mâine Pardo va face primul antrenament alături de ceilalţi jucători", a precizat Constantin Zotta.

Portarul mai primise o ofertă şi din partea conducerii clubului grec Olimpiakos Pireu, pe care însă a refuzat-o, întrucât Rapid ajunsese deja la un acord cu Iraklis.

În vârstă de 25 de ani, Urko Pardo este spaniol, dar are şi cetăţenie belgiană. El s-a format la FC Barcelona, pentru care a evoluat la echipa a doua a clubului, iar ulterior a jucat la Anderlecht. În vara anului trecut s-a transferat la Iraklis, pentru care a evoluat ca titular în 29 din cele 30 de etape ale campionatului Greciei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici